Antena LIVE

Curs valutar

NATO atacă dur China, numită un "facilitator decisiv" al războiului din Ucraina. Reacţia Beijingului: Instigare la confruntare

NATO a atacat dur China în declaraţia finală a summitului de la Washington unde a numit Beijingul un "facilitator decisiv" al războiului dus de Rusia împotriva Ucrainei. Este cel mai puternic limbaj folosit vreodată de alianţă împotriva Chinei, în contextul în care există informaţii că Beijingul ar dezvolta o dronă de atac pentru conflictul cu Ucraina, scrie Bloomberg. China a acuzat imediat NATO că ''instigă la confruntare".

De la 11.07.2024, 11:11
WhatsApp
NATO atacă dur China, numită un "facilitator decisiv" al războiului din Ucraina. Reacţia Beijingului: Instigare la confruntare Profimedia

Cei 32 de aliaţi NATO au numit în premieră China "un facilitator decisiv" în textul declaraţiei finale a summitului de la Washington prin care a acuzat Beijingul că acordă ajutor crucial Moscovei în războiul dus în Ucraina. Documentul enumeră produsele şi materialele cu dublă utilizare, precum componente de arme, echipamente și materii prime, cu care Beijngul ajută industria de apărare a Rusiei.

NATO numeşte China un "facilitator decisiv" al războiului din Ucraina

China mai aste acuzată de NATO că pune "provocări sistemice la adresa securității euro-atlantice", inclusiv prin activități cibernetice și dezinformare, precum și prin dezvoltarea capacităților contraspațiale.

"China a devenit un facilitator decisiv al războiului Rusiei împotriva Ucrainei prin aşa-numitul său parteneriat "fără limite" şi prin sprijinul său pe scară largă pentru baza industrială de apărare a Rusiei. Acest lucru sporeşte ameninţarea pe care Rusia o reprezintă pentru vecinii săi şi pentru securitatea euroatlantică.

Pe acelaşi subiect

Facem apel la Chiba, în calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu o responsabilitate deosebită de a susţine scopurile şi principiile Cartei ONU, să înceteze orice sprijin material şi politic pentru efortul de război al Rusiei. 

Aceasta include transferul de materiale cu dublă utilizare, cum ar fi componente de armament, echipamente şi materii prime care servesc ca inputuri pentru sectorul de apărare al Rusiei. Chiba nu poate permite cel mai mare război din istoria recentă din Europa fără ca acest lucru să aibă un impact negativ asupra intereselor şi reputaţiei sale", se arată în textul declaraţiei summitului NATO de la Washington. 

"Parteneriatul strategic din ce în ce mai strâns dintre Rusia şi China, precum şi încercările lor întrepătrunse de a destabiliza şi remodela ordinea internaţională bazată pe reguli, provoacă îngrijorări profunde", se mai arată în declaraţia finală.

Oficialii americani au spus că Beijingul nu trimite în mod direct Rusiei arme și artilerie. Dacă acesta ar fi cazul ar reprezenta o escaladare fără precedent și, aproape sigur, ar declanșa acțiuni mai puternice, cum ar fi sancțiuni împotriva celei de-a doua economii a lumii. Totuși, capitalele europene au fost alarmate în această lună de unele informaţii conform cărora companiile chineze și ruse dezvoltă o dronă de atac similară dronelor iraniene Shahed folosite în Ucraina, potrivit Bloomberg.

Este un consens din ce în ce mai mare între SUA și partenerii săi că Beijingul reprezintă o amenințare nu doar în Asia, ci și pentru securitatea europeană prin sprijinirea Rusiei. În ultimii ani, capitalele europene de la Berlin la Londra, Praga și Vilnius și-au întărit poziția față de China, aminteşte Bloomberg.

Reacţia Chinei: NATO să oprească instigarea la confruntare

Imediat, China a cerut NATO să oprească "instigarea la confruntare" între cele două părţi. Beijingul şi-a exprimat "puternica nemulţumire" şi a denunţat un comunicat NATO "impregnat de o mentalitate demnă de Războiul Rece şi de o retorică beligerantă", potrivit unui comunicat al purtătorului de cuvânt al misiunii chineze pe lângă Uniunea Europeană (UE).

"NATO ar trebui să înceteze să promoveze o aşa-numită ameninţare chineză, să nu mai incite la confruntare şi la rivalitate, şi să contribuie mai mult la pacea şi stabilitatea mondială", a subliniat el, denunţând declaraţiile "pline" de "calomnie".

China face apel la negocieri de pace, s-a angajat să nu furnizeze arme Rusiei şi solicită respectarea integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor - inclusiv a Ucrainei, însă nu a condamnat niciodată Moscova pentru invazia în Ucraina. "Noi nu am furnizat niciodată arme letale niciunei părţi în conflict şi exercităm un control strict asupra exporturilor de produse cu dublă utilizare, inclusiv drone civile", a dat asigurări purtătorul de cuvânt.

"Criza ucraineană durează de multă vreme. Cine pune gaz pe foc? Cine înteţeşte flăcările? Şi cine încearcă să profite de asta? Răspunsul este clar pentru toată lumea", a declarat el, cu referire la Occident şi în special la Statele Unite, care furnizează arme Ucrainei.

Summitul NATO urmează să găzduiască joi ţări partenere din Asia-Pacific - Japonia, Coreea de Sud, Noua Zeelandă şi Australia - ceea ce Beijingul consideră a fi un pretext pentru extinderea influenţei Alianţei către Asia.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

summit nato rusia ucraina china razboi ucraina
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024