Antena LIVE

Curs valutar

"Ne așteaptă vremuri dificile". Xi Jinping le promite chinezilor reunificarea cu Taiwanul şi o armată de clasă mondială, dar zero-Covid rămâne

Președintele chinez XI Jinping și-a apărat, duminică, într-un discurs de aproape două ore în deschiderea Congresului Partidului Comunist, strategia "Zero Covid" și a descris cei cinci ani de la ultima reuniune a partidului ca fiind "extrem de neobişnuiţi şi anormali".

De la 17.10.2022, 12:10
WhatsApp
Xi Jinping, președintele Chinei Profimedia Images

Cetățenii Chinei nu acordă atenție în mod deosebit, discursurilor politice lungi și previzibile din partea liderilor lor. Însă, în acest an, chinezii au așteptat discursul cu speranța că președintele Xi Jinping va anunța o relaxare a măsurilor anti-Covid. Răspunsul liderului chinez a fost scurt: Nu, scrie BBC.

Lockdown-urile, testarea în masă, certificatul Covid, carantina, restricțiile de călătorie vor rămâne în vigoare și în viitorul apropiat. Nu a existat nici cea mai mică recunoaștere a problemelor sociale și economice cauzate de această strategie. Alte provocări masive cu care se confruntă guvernul, dar care nu au fost menționate, includ: creșterea șomajului în rândul tinerilor și criza imobiliară.

Discursul de aproape două ore a insistat pe retorica standard a Partidului și a oferit prea puține soluții reale la problemele Chinei, arată o analiză BBC.

China "nu va renunţa niciodată la folosirea forţei" pentru reunificarea Taiwanului 

Pe acelaşi subiect

În schimb, Xi Jinping a fost aplaudat frenetic, cu siguranță un moment regizat, când a anunțat că China va încerca să reunifice Taiwanul pe cale paşnică, dar nu va ''renunţa niciodată la folosirea forţei''. 

''Vom lucra cu cea mai mare sinceritate şi efort pentru reunificarea paşnică (a Taiwanului), dar nu vom renunţa niciodată la folosirea forţei şi ne rezervăm dreptul de a lua toate măsurile necesare". ''Rezolvarea problemei Taiwanului este treaba poporului chinez însuşi şi (trebuie) să fie rezolvată doar de poporul chinez". ''Reunificarea ţării trebuie să fie şi va fi realizată", a declarat preşedintele Chinei, condamnând orice "separatism şi interferenţă" străină în această chestiune.

În ceea ce privește măsurile pentru combaterea încălzirii globale, China, unul dintre cei mai mari poluatori din lume, a anunțat că va continua eforturile în această direcție. ''Vom participa în mod activ la guvernanţa globală privind schimbările climatice", a declarat liderul chinez în discursul ţinut în deschiderea Congresului Partidului Comunist de la Beijing, angajându-se totodată să "consolideze utilizarea curată şi eficientă a cărbunelui".

Conservarea naturii este o parte esenţială a construirii unei ţări socialiste moderne şi China va acorda prioritate protecţiei mediului şi promovării unui stil de viaţă ecologic, a spus Xi. China a făcut progrese în abordarea problemelor de mediu în ultimii zece ani şi a promis să "elimine practic" poluarea puternică a aerului şi a apei, aducând în acelaşi timp sub control contaminarea solului.

China - cea mai mare sursă mondială de gaze cu efect de seră care provoacă încălzirea climei - va atinge neutralitatea în ceea ce priveşte emisiile de dioxid de carbon până în 2060, după ce îşi va reduce emisiile la un nivel maxim până la sfârşitul acestui deceniu, a promis Xi anul trecut. Ţara este foarte dependentă de acest combustibil fosil pentru a-şi alimenta centralele electrice.

Xi Jinping: Ne așteaptă vremuri dificile

Fără a face nici măcar o referire la războiul din Ucraina, China a făcut apel la accelerarea construirii unei armate de clasă mondială. 

''Ne aşteaptă vremuri dificile'', a spus Xi Jinping, avertizând asupra unor "potenţiale pericole", motiv pentru care trebuie să fim "pregătiţi pentru cele mai grave scenarii". ''Adaptaţi-vă şi fiţi pregătiţi să rezistaţi la vânturi puternice, ape agitate şi chiar furtuni periculoase'', a spus Xi în faţa a 2.300 de delegaţi ai partidului veniţi la Beijing din toate provinciile Chinei, după cum relatează DPA.

El a solicitat consolidarea capacităţii de a menţine securitatea naţională, de a asigura aprovizionarea cu alimente şi energie, de a securiza lanţurile de aprovizionare, de a îmbunătăţi capacitatea de a face faţă dezastrelor şi de a proteja informaţiile personale. Preşedintele Jinping a cerut ca ţara să urmeze cu hotărâre conducerea partidului său pentru a întineri naţiunea chineză şi a extinde "socialismul cu caracteristici chinezeşti". Următorii cinci ani sunt cruciali, a spus el.

Pe plan internaţional, liderul chinez a avertizat asupra unor ''riscuri şi provocări imense''. De asemenea, el a vorbit despre ''schimbări globale nemaiîntâlnite în ultimul secol''.

Într-o referire clară la Statele Unite, pe care nu le-a menţionat explicit, Xi Jinping a subliniat că Beijingul respinge o ''mentalitate de Război Rece'' în relaţiile internaţionale. China "se opune categoric oricărei forme de hegemonism şi de politică de putere, mentalităţii de Război Rece, amestecului în afacerile interne ale altor ţări şi standardelor duble". ''China urmăreşte în mod hotărât o politică externă independentă şi paşnică", a insistat preşedintele chinez, citat de AFP.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

china coronavirus china tensiuni china taiwan xi jinping
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
Ce sport extrem a practicat Călin Georgescu, surpriza prezidențialelor
GSP
Publicat 25.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Informațiile electorale false de pe TikTok. Cum au fost influențați...
Useit
Publicat 25.11.2024
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Entuziasm la Moscova, după alegerile din România: Călin Georgescu este numit...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024