Noapte de foc în Olanda. Polițiștii au fost atacați cu pietre și artificii: peste 200 de persoane, arestate de Anul Nou
A fost o noapte de foc în Olanda la trecerea dintre ani. Peste 200 de persoane au fost arestate, în timpul unor proteste în care zeci de polițiști au fost răniți cu pietre și artificii.
De Redactia Observator la 01.01.2024, 16:00Poliția olandeză a declarat luni că peste 200 de persoane au fost arestate în noaptea de Anul Nou, în timpul unor proteste în care zeci de polițiști au fost răniți, scrie Reuters.
Polițiștii, atacați cu artificii și pietre
Poliția din mai multe orașe olandeze a fost atacată cu artificii și pietre, în ceea ce un purtător de cuvânt a declarat pentru postul de televiziune NOS că a fost "o noapte de incidente grave și violențe inacceptabile".
Conform sursei citate, poliția din Rotterdam a arătat că peste 100 de vehicule au fost incendiate, în timp ce la Amsterdam, Haga și în alte orașe a fost nevoie de echipe de intervenție pentru a dispersa mulțimi violente.