O adolescentă a murit subit, într-un spital din India, după ce a acuzat un medic și asistenții că au abuzat-o
O adolescentă care era internată în spital a murit subit, după ce i-a spus tatălui că fusese abuzată în spital de un medic și mai mulți asistenți. Tânăra a mers la spital pentru dureri de burtă.
De Cristian Ionescu la 01.11.2020, 17:40- Tânăra a murit, după ce a acuzat cadrele medicale că au abuzat-o
Familia fetei acuză acum medicul respectiv că i-a ucis fata, în urma acuzațiilor. Evenimentul ar fi avut loc într-un spital din districtul Kaushambi, Uttar Pradesh. Moartea tinerei a declanșat proteste.
Presa locală precizează că victima, rezidentă în zona Kokhraj din districtul respectiv, a fost internată la spitalul privat din localitatea Manjhanpur, cu febră și dureri de stomac. Câteva zile mai târziu, victima s-a plâns părinților că ar fi fost violată în grup, de un medici și mai mulți asistenți.
Când tatăl ei a adus acest lucru la cunoștința conducerii spitalului, i s-a spus că starea mentală a fetei nu era tocmai bună. Cu toate acestea, fata a murit în spital, la scurt timp.
Tatăl ei s-a întâlnit cu înalții oficiali din district, iar ancheta preliminară a unui comitet format din trei membri a constatat că acuzațiile erau adevărate, iar cazul a fost preluat de secția de poliție din Manjhanpur.
Având în vedere că acuzații au fugit, până să ia autoritățile vreo decizie, au fost emise mandate de arestare și s-au declanșat căutările, scrie deccanherald.com.
Autoritățile districtuale au anunțat că va fi suspendată licența de funcționare a spitalului respectiv.