O alunecare de teren produsă în Camerun a ucis 14 oameni care participau la o înmormântare
O alunecare de teren produsă duminică în oraşul Yaounde, capitala Cameronului, a ucis cel puţin 14 persoane care participau la o înmormântare, a anunţat guvernatorul regiunii, potrivit Reuters, citat de Agerpres.
De Redactia Observator la 28.11.2022, 11:05- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
"Transportăm cadavrele la morga spitalului central, iar căutarea altor persoane sau trupuri neînsufleţite este în desfăşurare", a declarat pentru reporterii aflaţi la faţa locului guvernatorul provinciei Centrale din Camerun. Zeci de persoane asistau la o înmormântare pe un teren de fotbal situat la baza unui dig cu o înălţime de 20 de metri, care s-a prăbuşit peste aceştia, a declarat pentru agenţia Reuters un martor ocular.
Yaounde este unul dintre oraşele cu cea mai ridicată umiditate din Africa şi este construit pe un relief alcătuit din zeci de dealuri abrupte, pe care au fost construite locuinţe sărăcăcioase. Ploile torenţiale au declanşat numeroase inundaţii devastatoare pe teritoriul ţării în acest an, slăbind infrastructura şi forţând mii de persoane să-şi părăsească locuinţele.