O fetiță de doar 3 anișori, găsită de polițiști rătăcind singură pe mijlocul unui drum din Moldova. Copila era la 2 kilometri de casă
Vasile și Petru, doi polițiști moldoveni, au evitat joi după-amiaza o posibilă tragedie. Agenții patrulau pe traseul din localitatea Hănăsenii Noi când, în fața lor, au văzut cum o fetiță de doar 3 anișori rătăcea singură pe mijlocul drumului.
De Veronica Micu la 30.07.2022, 12:50Polițiștii au oprit imediat mașina de patrulare, însă micuța nu le-a putut spune oamenilor legii unde locuiește. Au aflat, ulterior, că fetița se îndepărtase la peste 2 kilometri de casă.
Fetița a fost dusă de polițiști în brațele mamei
Întâmplarea, care putea avea consecințe grave, a fost relatată pe pagina de Facebook a Poliției Republicii Moldova, care a publicat și imagini cu momentul în care copila este găsită de agenți rătăcind pe drum.
"O fetiță de doar 3 anișori a fost depistată de polițiștii de patrulare, în după-amiaza zilei de ieri, pe traseul din localitatea Hănăsenii Noi din raionul Leova. Copila mergea chiar pe carosabil, fără supravegherea unui matur, dar din fericire polițiștii au reușit să preîntâmpine producerea unei tragedii și au întors fetița în brațele mamei. Vasile și Petru, inspectorii #Direcției_patrulare_Sud, văzând copila pe drum, au oprit imediat și s-au apropiat de ea, însă multe cuvinte nu au reușit să afle, nici măcar unde se află casa ei. În urma măsurilor întreprinse de ofițerii de patrulare, la scurt timp au fost stabilite datele de contact ale mamei și domiciliul acesteia. Minora se afla la peste 2 km distanță de casă", este mesajul postat de polițiștii moldoveni.
- O fetiță de 3 ani din Germania a murit după ce mama ei a aruncat-o de la balcon. Femeia este și ea în comă,...
- Maria, o fetiță de 8 ani din Ucraina, a murit înecată într-un lac din Italia. Fugise împreună cu mama ei de...
- Gălăţeancă de 77 de ani, găsită după mai bine de 5 zile de când rătăcea prin pădure. Câinele poliţist...
Petru a evita orice fel de tragedie, oamenii legii îndeamnă părinții să aibă grijă de copiii lor și să nu-i lase nesupravegheați.