O mamă a cinci copii a murit cu arma în mână apărând Kievul. "Vom câştiga acest război şi ne vom răzbuna"
În lupta pentru apărarea Kievului, chiar în primele zile, şi-a pierdut viaţa şi Irina Tsvila, veteran de război şi mamă a cinci copii. Femeia a respins un asalt blindat din partea ruşilor, chiar lângă capitală.
De Monica Palade la 28.02.2022, 11:44A murit pe 25 februarie, în a doua zi a atacurilor lansate de Rusia asupra Ucrainei. Alături de Irina Tsvila, care făcea parte din Brigada de reacţie rapidă a Gărzii Naţionale Ucraineană, a luptat şi murit şi partenerul său de viaţă.
Cinci copii au rămas fără mamă
Irina Tsvila avea 52 de ani și era un militar cu experiență. Anterior, ea a luptat ca voluntar în Donbas. Acasă, pe cei doi îi aşteptau cinci copii. Irina a fost pedagog de profesie, fiind pasionată și de fotografie.
Colegii săi din cadrul Gărzii Naționale Ucrainene scriu pe rețelele de socializare că Irina a fost o luptătoare curajoasă. Potrivit informațiilor oficiale, în Ucraina, 17% din armată este formată din femei.
„Astăzi, sora noastră, activista Irina Tsvila, a murit în luptele pentru Kiev. Erou al războiului Moscova-Ucraina, luptător al Batalionului SICH și al Legiunii Libertății. Veșnică amintire și glorie!
Vom câștiga acest război. Și ne vom răzbuna”, a scris pe Facebook, politicianul Oleg Tyahnibok