Planul de a-l ucide pe Donald Trump detaliat într-o scrisoare de Ryan Routh, bărbatul care ar fi încercat să-l asasineze
Suspectul arestat în cadrul anchetei vizând tentativa de asasinare a lui Donald Trump în Florida şi-a exprimat în scris, în urmă cu mai multe luni, dorinţa de a-l ucide pe fostul preşedinte al SUA, potrivit unor documente care au fost făcute publice luni de către procuratură, transmite AFP, citată de Agerpres.
De Redactia Observator la 23.09.2024, 21:07Într-o cutie lăsată de Ryan Routh, în urmă cu câteva luni, la casa unei cunoştinţe care a deschis-o după incident şi a contactat poliţia pe 18 septembrie, a fost găsită o scrisoare scrisă de mână, adresată "lumii", în care scria că "aceasta a fost o tentativă de asasinat asupra lui Donald Trump, dar am eşuat", conform documentelor dezvăluite de procurori.
Ryan Routh, arestat la mai puţin de o oră după detectarea sa
"Acum depinde de voi să duceţi la bun sfârşit treaba şi voi oferi 150.000 de dolari oricui o va termina", adaugă suspectul, acuzându-l, după cât se pare, pe Donald Trump pentru că a provocat haos în Orientul Mijlociu prin renunţarea unilaterală la acordul internaţional cu Iranul din 2018 privind programul său nuclear.
Ryan Routh, în vârstă de 58 de ani, pus pe fugă pe 15 septembrie de agenţii Serviciului Secret fără să fi reuşit să îşi îndrepte arma spre candidatul republican, aflat pe terenul său de golf din Florida, a fost arestat la mai puţin de o oră după detectarea sa. O audiere cu privire la continuarea detenţiei sale este programată să aibă loc luni la un tribunal din West Palm Beach.
- Donald Trump nu trebuia să fie pe terenul de golf în ziua în care Ryan Wesley a încercat să-l omoare. Cum a...
- Primele imagini cu arestarea atacatorului lui Trump. Suspectul ar fi stat ascuns 12 ore, dar nu a apucat să tragă...
- Trump dezvăluie detalii despre recenta tentativă de asasinat. Cum s-a descurcat Secret Service şi ce spune despre...
În prezent, el este acuzat de deţinere ilegală a unei arme din cauza cazierului său penal şi pentru deţinerea unei arme cu numărul de serie şters. În cutie se mai aflau muniţie, o ţeavă metalică şi patru telefoane, potrivit aceleiaşi surse.
Într-o carte pe care scris-o şi a publicat-o în februarie 2023 despre războiul din Ucraina, Ryan Routh scria: "Sunteţi liberi, la fel ca mine, să îl asasinaţi pe Trump pentru această eroare de judecată şi destrămarea acordului" cu "Iranul". În aceeaşi carte, el regretă faptul că "nimeni în Statele Unite nu pare să aibă curajul să facă să funcţioneze selecţia naturală sau chiar cea ne-naturală".
Mai mult, conform analizei făcute de poliţia federală americană (FBI) localizărilor telefoanelor sale, Ryan Routh se afla în West Palm Beach, Florida, din 18 august, iar între această dată şi 15 septembrie dispozitivele sale telefonice au fost semnalate în mai multe rânduri în apropierea terenului de golf al lui Donald Trump şi a reşedinţei sale din Mar-a-Lago.