Retragerea NATO din Afganistan a început
Retragerea din Afganistan a contingentelor angajate în cadrul Misiunii NATO ”Resolute Support” a început în mod ”coordonat”, iar toate măsurile au fost luate în vederea asigurării securităţii, a declarat joi un reprezentant al Alianţei Nord-Atlantice pentru AFP.
De Redactia Observator la 29.04.2021, 21:35- Aliaţii au decis, la jumătatea lui aprilie, să înceapă retragerea contingentelor până la 1 mai.
”Retragerea a început. Este vorba despre un proces ordonat, coordonat şi deliberat. Securitatea trupelor noastre va fi o prioritate absolută în fiecare etapă a procesului şi vom lua toate măsurile necesare pentru a ne pune personalul în siguranţă”, a precizat el.
Acest oficial, care a solicitat protecţia aninomatului, nu a precizat însă numărul militarilor şi nici calendarul retragerii ţărilor angajate.
”Orice atac al talibanilor în cursul retragerii va primi un răspuns viguros”, a avertizat el.
”Preconizăm că retragerea noastră se va încheia în câteva luni”, a adăugat oficialul.
- După 20 de ani, România își retrage trupele din Afganistan. 30 de români au pierit în luptele sângeroase, iar...
- Președintele SUA, Joe Biden: Este timpul să punem capăt celui mai lung război al Americii
- Reacția talibanilor, după ce Joe Biden a anunțat retragerea trupelor din Afganistan: "Am câștigat războiul....
Aliaţii au decis, la jumătatea lui aprilie, să înceapă retragerea contingentelor până la 1 mai.
Preşedintele american Joe Biden a apreciat că obiectivul misiunii a fost ”îndeplinit” şi preconizează încheierea retragerii trupelor americane la 11 septembrie, o dată simbol, în contextul în care americanii şi NATO au intervenit împotriva Al-Qaida în Afganistan după atentatele teroriste de la 11 septembrie 2001 în Statele Unite.