Reuniune emoționantă între o asistentă medicală și fetele ei, după 9 săptămâni de luptă cu SARS-CoV-2
Cadrele medicale au plătit un preţ scump pentru a salva vieţi în timpul pandemiei. Luni de zile la rând au rupt orice legătură cu cei dragi. Cei mai afectaţi au fost, cum era de aşteptat, copiii. O poveste emoţionantă vine din Marea Britanie. După nouă săptămâni de muncă titanică, o asistentă a reuşit să îşi revadă cele două fiice. Iar reuniunea lor a impresionat o lume întreagă.
De Redactia Observator la 04.06.2020, 17:49- Asistenta din Regatul Unit, în prima linie a luptei cu noul coronavirus
- După 9 săptămâni, femeia a primit permisiunea de a-și revedea copilele
Au fost momente emoţionante în familia Vaughan. După mai bine de 9 săptămâni, Suzanne a primit permisiunea să îşi vadă cele două fiice. Asistenta din Norfolk a decis atunci să le surprindă. S-a strecurat în spatele lor în timp ce fetele se uitau la desene iar de îndată ce au văzut-o, copilele i-au sărit în braţe. Reuniunea s-a încheiat cu lacrimi de fericire.
A fost foarte greu să nu o pot vedea pe mami. Bella mereu spunea: "Nu ne putem teleporta un an?" Dar nu a funcţionat.
Asistentă la un spital din Norfolk, Suzanne a lucrat la foc continuu, fără pauză, timp de mai bine de două luni. Planul original fusese să îşi lase cele două fiice la sora ei doar pentru o lună. Dar cum cazurile de coronavirus au crescut alarmat în Regat, femeia a fost nevoită să amâne reuniunea. Nu ar fi crezut însă că vor trece 9 săptămâni.
Suzanne Vaughan, asistentă britanică - Am trecut şi eu prin clipe dificile dar faptul că am putut să ţin legătura cu fetele în fiecare zi, să face Facetime şi ne trimitem mesaje de bună dimineaţa, noapte bună sau să ne întrebăm "cum a fost ziua ta?" m-a ajutat să merg mai departe.
Dorul de copii precum şi turele epuizante de 12 ore petrecute inclusiv la Terapie Intensivă au copleşit-o. La un moment dat a vrut chiar să renunţe. Însă şi-a pus pacienţii pe primul loc. Acum a venit momentul ca fetele ei să primească toată atenţia mamei. Imaginile reuniunii au devenit virale pe internet şi au impresionat o lume întreagă.
Suzanne Vaughan, asistentă britanică - Am ştiut că va veni clipa în care vom fi din nou împreună.
Cazul lui Suzanne nu este unul izolat. Mii de cadre medicale au luat decizii asemănătoare pentru a-i proteja pe cei dragi.