Doi români căutați în Glasgow, după ce au bătut de două ori un tânăr, în aceeași zi
Doi români sunt căutați de poliție în Glasgow, după ce au bătut un tânăr de 22 de ani de două ori, în aceeași zi. Două femei care îi însoțeau pe agresori, de asemenea, sunt căutate.
De Cristian Toteştean la 08.06.2019, 19:07Doi români sunt căutați de poliție în Glasgow, după ce au bătut un tânăr de 22 de ani de două ori, în aceeași zi. Două femei care îi însoțeau pe agresori, de asemenea, sunt căutate.
Dubla agresiune a fost comisă pe străzile orașului britanic Glasgow, în aceeași zi. Victima, un tânăr de 25 de ani, a fost atacată de doi români și bătută cu sălbăticie.
Primul atac a fost raportat pe Union Street, iar apoi, la scurt timp, a urmat cel de-al doilea, pe Pollokshaws Road, spune Scottish Daily Record. Tânărul de 25 de ani a fost spitalizat cu răni grave la față și la ureche.
Cei doi români au fost dați în urmărire de polițiștii scoțieni. Ei au făcut un apel către populație să furnizeze informații care să ajute la prinderea lor. Anchetatorii spun că agresorii erau însoțiți de două femei românce, care ”purtau fuste lungi”. Și ele sunt, de asemenea, căutate de poliție.