Secetă extremă în Coreea de Nord. Kim Jong-un își trimite angajații de la Guvern să lucreze pe câmp
Coreea de Nord a desfăşurat muncitori din rândul funcționarilor guvernamentali, în fermele din întreaga ţară, pentru a evita grave pierderi de recolte din cauza secetei, au anunţat miercuri media oficiale, scrie Agerpres.
De Redactia Observator la 05.05.2022, 16:39- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Ţara, supusă sancţiunilor internaţionale pentru programul său nuclear interzis, suferă de penurie cronică de alimente. Coreea de Nord este deosebit de vulnerabilă la dezastrele naturale, în special la inundaţii şi secetă, din cauza lipsei de infrastructură, a defrişărilor şi a deceniilor de administrare proastă a statului.
Rodong Sinmun, jurnalul oficial al Partidului Muncitorilor aflat la guvernare în Coreea de Nord, a afirmat miercuri că funcţionari ai guvernului, angajaţi care lucrează în întreprinderi şi uzine "s-au alăturat luptei în zonele afectate de secetă".
"De îndată ce au ajuns, au început să ude, lucrând împreună cu agricultorii pentru a lupta împotriva naturii", potrivit jurnalului.
Articolul nu a precizat însă amploarea pagubelor suferite până în prezent, dar a subliniat că aceste măsuri urmăresc limitarea consecinţelor actualului val de secetă şi "prevenirea unor eventuale pagube ulterioare".
- Coreea de Nord are planuri mari pentru armamentul nuclear. Kim Jong-un: "Trebuie să fie pregătit oricând"
- Paradă grandioasă în Coreea de Nord. Liderii partidului comunist au îndemnat cetăţenii să fie şi mai loiali...
- Kim Jong Un, pregătit cu arme nucleare dacă este provocat. Paradă fastuoasă în Coreea de Nord
Funcționarii guvernamentalli, trimiși să ude pământul
Potrivit agenţiei oficiale de presă KCNA, care citează serviciile meteorologice ale ţării, se preconizează că seceta va continua toată săptămâna. "Ploi slabe" sunt aşteptate vineri, "dar nu vor fi de ajutor pentru a rezolva seceta", a adăugat KCNA.
Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, a cerut să se ia măsuri pentru a ameliora situaţia alimentară "tensionată", cauzată de pandemie, taifunuri şi sancţiuni internaţionale.
De la începutul lui 2020, Coreea de Nord s-a izolat de restul lumii pentru a se proteja de pandemie. Ea şi-a redeschis pentru scurt timp frontiera cu China pentru traficul de mărfuri la începutul acestui an. Phenianul a afirmat că nu a înregistrat niciun caz de COVID-19 pe teritoriul său.
Coreea de Nord, cu o economie şi agricultură în ruine după decenii de gestionare dezastruoasă şi resurse alocate programului nuclear, a cunoscut o foamete mortală în a doua jumătate a anilor 1990. Sute de mii de persoane au murit atunci, dar unele estimări indică milioane de victime.