Situaţie fără precedent în Marea Britanie! Un florar, pe lista ţintelor Statului Islamic. “Chiar şi sângele lui poate fi vărsat”
Stephen Leyland este un florar din Marea Britanie care a devenit una dintre ţintele teroriştilor ISIS.
De Redactia Observator la 07.09.2016, 19:24- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Stephen Leyland este un florar din Marea Britanie care a devenit una dintre ţintele teroriştilor ISIS.
Leyland, în vârstă de 64 de ani, vinde de o viaţă flori în oraşul Wilmslow din regiunea Cheshire. Însă, a aflat cu stupoare că poza sa apare în Rumiyah, cea mai nouă revistă de propagandă a Statului Islamic, cu explicaţia “chiar şi sângele acestui cetăţean Cruciat care le vinde flori trecătorilor poate fi vărsat – iar a semăna teroare în inimile necredincioşilor e o datorie pentru un musulman”.
Fotografia a fost luată de pe site-ul florăriei lui Leyland, care spune că a fost “şocat” când a văzut-o, după ce iniţial a crezut că e o glumă. “Nu mă tem, dar sunt îngrijorat când văd că poza mea a ajuns într-o astfel de revistă. Nu cunosc niciun jihadist. Clienţi mei sunt cei care locuiesc în Alderley Edge [suburbie de lux a oraşului Manchester], neveste de fotbalişti, genul acesta de oameni”, a declarat el pentru The Guardian. Printre clienţii săi s-a numărat o vreme chiar şi David Beckham.
La scurt timp, Leyland a fost contactat de agenţii anti-terorism, care l-au liniştit. Cel mai probabil, fotografia sa a ajuns absolut întâmplător în revista Rumiyah, ca exemplu de creştin inocent care constituie totuşi o ţintă legitimă pentru atentatori.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și