Antena LIVE

Curs valutar

Slovacia se opune aderării Ucrainei la NATO, dar o sprijină 100% pe cea la UE

Premierul slovac a declarat din nou că nu este de acord cu aderarea Ucranei la NATO, dar în același timp a promis că nu va bloca aderarea ţării la UE. Robert Fico a spus că Slovacia sprijină 100% aderarea Ucrainei la UE, dar este "rece" față de aderarea la NATO.

De la 07.10.2024, 15:59
WhatsApp
Slovacia se opune aderării Ucrainei la NATO, dar o sprijină 100% pe cea la UE Profimedia

Război în Ucraina. Premierul slovac Robert Fico a reafirmat luni, la întâlnirea cu omologul ucrainean Denis Şmîhal în regiunea ucraineană Transcarpatia, că nu sprijină aderarea Ucrainei la NATO, exprimându-se, pe de altă parte, în favoarea intrării ţării în Uniunea Europeană, informează EFE, citat de Agerpres. 

"Vorbesc deschis, atitudinea noastră faţă de problema aderării la NATO este rece, dar în ceea ce priveşte UE, vă sprijinim 100%. Apartenenţa dumneavoastră (la UE) este importantă şi valoroasă pentru noi", a declarat premierul Fico în prezenţa omologul său ucrainean.

În ajunul acestei vizite în regiunea din estul Ucrainei care se învecinează cu Slovacia şi găzduieşte cea mai mare parte a minorităţii slovace din Ucraina, premierul Fico s-a angajat să facă tot posibilul în timpul mandatului său pentru a se opune intrării Ucrainei în NATO.

După ce a câştigat alegerile în toamna anului trecut, premierul Robert Fico a încetat să mai trimită ajutoare militare Ucrainei, aşa cum făcuse anterior guvernul slovac, şi a susţinut în repetate rânduri încheierea războiului cât mai curând posibil şi reluarea relaţiilor diplomatice şi comerciale cu Rusia.

Pe acelaşi subiect

În întâlnirea de luni cu omologul ucrainean, premierul Fico a mai declarat că Slovacia nu este una dintre ţările care doresc să încetinească intrarea Ucrainei în UE. "O mare parte din asta depinde de voi, de reformele voastre. Dar noi nu vom pune niciun obstacol în calea voastră," a spus el.

Şmîhal şi Fico s-au întâlnit luni cu scopul de a intensifica cooperarea bilaterală în mai multe domenii, printre care se remarcă importurile de energie electrică de către Ucraina pentru a aborda deficitul cauzat de bombardamentele repetate ale Rusiei asupra centralelor sale electrice.

Pentru a compensa acest deficit, Ucraina importă în mod regulat energie electrică din ţările UE vecine, care s-au angajat să crească această capacitate înainte de venirea iernii. Premierul Fico s-a deplasat în regiunea Transcarpatia însoţit de o delegaţie guvernamentală din care a făcut parte şi ministrul de Externe Juraj Blanar, care s-a întâlnit luni cu omologul său ucrainean, Andrii Sîbiga. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

razboi ucraina rusia ucraina slovacia robert fico aderare ue nato
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025