Stare de alertă în Georgia: 14 persoane au murit în sud-estul Statelor Unite din cauza furtunilor
Furtuni violente şi ploi torenţiale s-au abătut în acest weekend asupra regiunilor din sud-estul Statelor Unite. 18 persoane au murit până acum în statele Georgia şi Mississippi, iar alte cinci sunt date dispărute, informează agenţiile de presă internaţionale.
De Redactia Observator la 23.01.2017, 10:11Furtuni violente şi ploi torenţiale s-au abătut în acest weekend asupra regiunilor din sud-estul Statelor Unite. 18 persoane au murit până acum în statele Georgia şi Mississippi, iar alte cinci sunt date dispărute, informează agenţiile de presă internaţionale.
Guvernatorul Georgiei, Nathan Deal, a declarat stare de urgenţă în şapte districte din stat.
Opt dintre decesele din Georgia s-au petrecut în sud. Dintre acestea, şapte persoane şi-au pierdut viaţa într-un parc de rulote.
Alte patru persoane au murit şi 20 au fost rănite, după ce o tornadă a măturat sudul statului Mississippi.
Potrivit autorităţilor, furtunile au provocat pagube importante: mai mulţi copaci au fost dislocaţi, iar numeroase cabluri electrice au fost rupte, provocând pene de curent în mai multe regiuni.
Autorităţile au emis avertismente privind formarea unei alte serii de tornade periculoase, cu rafale puternice de vânt şi ploi torenţiale.
Preşedintele american Donald Trump şi-a exprimat "sincere condoleanţe pentru vieţile luate" şi a precizat că a ţinut legătura cu guvernatorii statelor afectate.