Ţara din vestul Europei care ar putea legaliza consumul de canabis. Proiect de lege controversat
Parlamentul german este pe cale să voteze o nouă lege care să permită utilizarea canabisului în scopuri recreative. Dacă proiectul va fi adoptat, legea va produce efecte de la 1 aprilie. Legea își propune să distrugă piața neagră și să crească încasările la bugetul de stat.
De Redactia Observator la 23.02.2024, 22:43Conform proiectului, de la 1 aprilie persoanele mai mari de 18 ani din Germania vor avea voie să dețină cantități de canabis, dar regulile stricte vor îngreuna cumpărarea drogului, potrivit BBC.
Limită legală de 50 grame de canabis
Deținerea de până la 25 grame va fi permisă în spațiile publice, iar în case limita superioară legală va fi de 50 grame, relatează Mediafax. Fumatul de canabis în unele zone, cum ar fi lângă școli și terenuri de sport, va fi în continuare ilegal. De asemenea, canabisul nu va fi comercializat în magazine și farmacii, ci în anumite cluburi în condiții stricte.
Cultivarea propriului canabis va fi legală cu până la trei plante de marijuana permise într-o gospodărie. Turiștii nu vor avea voie să cumpere canabis, mai prevede proiectul. Legiuitorul își propune să monitorizeze impactul măsurii și să facă modificări după o perioadă, dacă este cazul.
Proiectul de lege a stârnit numeroase controverse în Germania. Conservatorii din opoziție au anunțat că dacă vor câștiga alegerile vor renunța la lege.