"Tati, am fost lovită!" Strănepoata lui George Floyd, în vârstă de 4 ani, împuşcată în patul ei în timpului unui atac-ţintă
Strănepoata lui George Floyd, americanul ucis de un poliţist şi care a devenit simbolul unor proteste de amploare în SUA, a fost împuşcată în propriul pat în urma unui atac-ţintă asupra casei familiei ei din Texas.
De Redactia Observator la 05.01.2022, 13:32Arianna Delane a fost împuşcată în casa ei din South Houston în weekend. Fetiţa a fost nimerită în torace, în timp ce dormea în patul ei, şi s-a ales cu un plămân şi ficatul perforate şi trei coaste rupte.
Doi copii şi patru adulţi se aflau în apartament la momentul incidentului, care s-a petrecut la ora 3 dimineaţa. Familia spune că ştie cine a fost în spatele atacului din prima zi a anului, dar nu au avut şi o explicaţie.
Arianna a fost supusă operaţiei şi va supravieţui incidentului. Focurile au fost trase la nimereală de suspecţii care au intrat în casă, la etajul doi. La momentul incidentului toate persoanele dormeau. "Fata mea a sărit din pat şi a strigat "Tati, am fost lovită", spune tatăl ei, Derrick Delane. "Am fost în stare de şoc până când am văzut sângele şi am realizat că fetiţa mea de patru ani chiar a fost împuşcată. Nu a ştiut ce se întâmpla, dormea", a mai spus acesta.
Intervenţie întârziată a poliţiei
Familia susţine că poliţia a venit abia la ora 7 dimineaţa, la peste patru ore după incident. O investigaţie este acum în desfăşurare pentru a examina de ce a fost întârziată intervenţia.
"Sunt conştient şi preocupat cu privire la răspunsul întârziat la acest incident şi am iniţiat o investigaţie internă. Cer oamenilor să continue să se roage pentru recuperarea fetiţei şi să ajute cu informaţii care pot duce la arestarea suspectului sau suspecţilor responsabili", a declarat şeful poliţiei din Houston, Troy Finner.
Arianna a participat cu părinţii ei la mai multe proteste Black Lives Matter care au urmat după uciderea stră-unchiului ei, George Floyd. Tânăra era rudă pentru George prin intermediul străbunicii ei, LaTonya, care era sora bărbatului ucis de poliţistul Derek Chauvin.