Tragedie cu cel puțin 25 de morți, după ce un autobuz s-a prăbușit într-un defileu din India. Pasagerii se îndreptau către o nuntă
Cel puțin 25 de persoane au murit după ce un autobuz s-a prăușit într-un defileu din statul Uttarakhand, din nordul Indiei.
De Redactia Observator la 05.10.2022, 10:53Oficialii au declarat că cel puțin 40 se aflau la bord când autobuzul a deviat de pe șosea și a căzut într-o râpă din districtul Pauri Garhwal, marți seară, 4 octombrie. Până acum, 21 de pasageri au fost salvați în urma unei operațiuni desfășurate peste noapte, condusă de Detașamentul de intervenție în caz de dezastru, potrivit BBC.
Premierul Narendra Modi a postat pe Twitter un mesaj în care a spus că „gândurile sale se îndreaptă către familiile îndoliate”. Autobuzul transporta mai mulți oameni care mergeau la o nuntă, de la Laldhang la satul Bironkhal din Uttarakhand, când s-a produs accidentul. Încă nu a fost descopertă cauza accidentuli, dar autoritățile anchetează în continuare cazul.
Peste 100.000 de persoane mor în fiecare an în accidente, în India
Un oficial al poliției, Swatantra Kumar Singh, a declarat că o operațiune de salvare este încă în desfășurare miercuri, 5 octombrie. Imaginile de la fața locului au arătat rămășițele distruse ale autobuzului care se aflau lângă un deal abrupt, în timp ce echipa de salvare a ajutat la salvarea supraviețuitrilor. Ministrul șef al Uttarkhand, Pushkar Singh Dhami, a spus că echipele de salvare au oferit tot sprijinul posibil.
- 17 migranţi care se ascundeau într-un microbuz care transporta măşti chirurgicale, prinşi încercând să iasă...
- Patru persoane au murit în urma unei avalanșe, în Himalaya. Doar 8 oameni au fost salvaţi, iar aproape 30 au...
- Măcel la un meci de fotbal din Indonezia. Bilanțul a crescut la 174 de morți, după o busculadă pe teren
Siguranța rutieră este problematică în India. Peste 100.000 de persoane mor în fiecare an în accidente din cauza șoferilor și a drumurilor distruse. Autobuzele sunt un mod de transport popular în India, în special în orașele mai mici. Dar șoferii încalcă adesea regulile de siguranță și transportă mai mulți călători, depășid capacitatea legală pe care acestea le au.