Tragedie în Ajunul Crăciunului: Autobuz plin cu pasageri, căzut într-un râu, în Spania. 5 oameni au murit. Urmau să-şi viziteze rudele la o închisoare
Cel puţin 5 persoane şi-au pierdut viaţa în Ajunul Crăciunului, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un accident rutier în care un autobuz a căzut într-un râu, în Galicia, în nord-vestul Spania, au anunţat autorităţile locale.
De Redactia Observator la 25.12.2022, 18:15Update: Potrivit autorităţilor, accidentul s-a produs sâmbătă, cu puţin timp înainte de ora locală 21:30 (20:30 GMT) pe un drum naţional, în apropiere de Cerdedo-Cotobabe, un orăşel din Galicia (nord-vestul Spaniei), situat nu departe de frontiera cu Portugalia. Primele două persoane au fost descoperite în noaptea de sâmbătă spre duminică, la câteva ore după accident. Alte trei au fost localizate duminică dimineaţa în apropierea epavei autocarului, potrivit unui purtător de cuvânt al Gărzii Civile.
Una sau două persoane sunt date dispărute."Cifra exactă nu este cunoscută încă" pentru că şoferul are "o îndoială" asupra numărului de persoane care se aflau în autocar în timpul accidentului, a precizat Garda Civilă pentru AFP.
Potrivit autorităţilor locale, cele cinci persoane decedate sunt o tânără femeie de naţionalitate peruviană care locuia în Galicia şi era îngrijitoare a unei persoane vârstnice, şi patru spanioli care locuiau în regiune.
Un automobilist a dat primul alerta după ce a constatat că bariera de securitate de pe pod era distrusă la locul accidentului. Echipele de intervenţie au primit apoi un apel din autocar, ceea ce a permis localizarea epavei.
- Accident în lanț cu șase autovehicule implicate, în Timiș. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale
- Accident grav în Galați: Un șofer de 23 de ani a trecut pe roșu și a intrat într-un autobuz, care a ricoșat...
- Florin, un șofer din Buzău, a zărit un portofel pe stradă, în timp ce se îndrepta spre garaj. A oprit și l-a...
Căutările, oprite în cursul nopţii
Operaţiunea de salvare a fost complicată de ploile torenţiale căzute în cursul nopţii care au făcut să crească brusc nivelul râului Lerez, în care a căzut autocarul, dar şi de relieful accidentat al zonei. Sub pod există "o denivelare destul de importantă" de ordinul a "30 de metri", a declarat purtătorul de cuvânt al Gărzii Civile. Într-un comunicat, serviciile de intervenţie au evocat totuşi o denivelare de "75 de metri".
Aceste condiţii au obligat echipele de intervenţie să-şi suspende căutările timp de mai multe ore în cursul nopţii. Ele au fost reluate în zori cu mijloace importante, între care unităţi de salvamont, speologi şi un elicopter.
Potrivit autorităţilor, cauzele accidentului nu sunt cunoscute încă, chiar dacă intemperiile ar putea să fi jucat un rol important. Conform purtătorului de cuvânt al Gărzii Civile, şoferul autocarului nu consumase alcool sau stupefiante.
Serviciile de Urgenţă din Galicia au anunţat pe Twitter că au fost recuperate trupurile fără viaţă ale pasagerilor. Alte două persoane, inclusiv şoferul autobuzului, au fost salvate şi spitalizate.
”S-ar putea afla mai multă lume în autobuz”, afirmă serviciile de urgenţă, care au publicat pe reţele de socializare o imagine aeriană cu autobuzului, relatează News.
Mai multe persoane au fost date dispărute
Autorităţile nu au putut fi contactate imediat de AFP, în vederea confirmării acestei informaţii. Accidentul a avut loc sâmbătă seara, în Ajunul Crăciunului, în comuna Cerdedo-Cotobade, situată în apropiere de Vigo, la frontiera cu Portugalia.
Potrivit cotidianului regional La Voz de Galicia, la bordul autobuzului se afla un grup de persoane care voiau să-şi viziteze rudele deţinute la Centrul penintenciar Monterroso, în centrul Galiciei.