Donald Trump: întâlnirea cu Vladimir Putin va fi mai uşoară faţă de cele cu liderii europeni
Donald Trump a făcut din nou o afirmaţie surprinzătoare. Înainte de turneul său european, preşedintele american a spus că întâlnirea pe care o va avea cu omologul rus Vladimir Putin va fi mai uşoară decât cele cu liderii europeni.
De Redactia Observator la 10.07.2018, 17:47- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Donald Trump a făcut din nou o afirmaţie surprinzătoare. Înainte de turneul său european, preşedintele american a spus că întâlnirea pe care o va avea cu omologul rus Vladimir Putin va fi mai uşoară decât cele cu liderii europeni.
Marţi, Donald Trump va porni într-un turneu european, iar pe 16 iulie, la Helsinki, se va întâlni cu Preşedintele Rusiei. Înainte de reuniune preşedintele american va fi la Bruxelles, la summitul NATO şi în Marea Britanie.
"Aşadar, va fi vorba despre NATO, de Marea Britanie, unde sunt tensiuni, şi de Putin. Sincer, Putin ar putea să fie cel mai uşor dintre toţi. Cine ar fi crezut?", a declarat preşedintele Donald Trump presei.
Pe agenda discuţiilor ruso-americane de la Helsinki vor fi relaţiile bilaterale şi "alte probleme de securitate naţională".
Zilele trecute, Donald Trump a criticat din nou unele ţări aliate din NATO pentru că nu alocă un buget corespunzător pentru apărare, dând ca exemplu Germania.
"Statele Unite cheltuie mult mai mult pentru NATO decât oricare altă ţară. Nu este corect şi nici acceptabil. Deşi aceste ţări şi-au mărit cheltuielile de când mi-am început mandatul, trebuie făcut mai mult. Germania este la 1%, SUA este la 4% iar NATO este mai benefic pentru Europa decât pentru SUA", a spus Donald Trump.
Sursa: News.ro