Turcia primeşte de la SUA avioanele F-16, după ce a aprobat intrarea Suediei în NATO
Vânzarea de avioane de luptă americane F-16 către Turcia a fost "aprobată" de Congresul american, punând capăt unor luni de negocieri între Washington şi Ankara, a anunţat duminică ambasadorul SUA în Turcia.
De Redactia Observator la 11.02.2024, 13:23''Decizia (...) Congresului de a aproba achiziţionarea de către Turcia a 40 de avioane F-16 şi 79 de kituri de modernizare este un mare pas înainte'', a salutat ambasadorul Jeff Flake, într-un mesaj publicat de ambasada americană la Ankara pe reţeaua de socializare X, potrivit Mediafax.
Vânzarea de avioane americane F-16 către Turcia, aprobată oficial
La 26 ianuarie, guvernul american şi-a dat acordul pentru această vânzare, în valoare de 23 de miliarde de dolari, la trei zile după ce Ankara a ratificat aderarea Suediei la NATO. Congresul american, notificat în aceeaşi zi cu privire la vânzarea solicitată de Turcia, a avut la dispoziţie un termen de cincisprezece zile - expirat de acum - pentru a se opune acesteia.
Înainte de a da undă verde, Statele Unite au aşteptat ca instrumentele de ratificare de către Turcia a aderării Suediei la NATO să fie depuse fizic la Washington, a declarat un oficial american, reflectând natura extrem de sensibilă a negocierilor care au dus la acest acord.
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, care a blocat timp de 20 de luni intrarea Suediei în Alianţa Atlantică, condiţionase aderarea Suediei de aprobarea "simultană" de către Statele Unite a vânzării de avioane de vânătoare F-16 către ţara sa.