Antena LIVE

Curs valutar

Ucraina se plânge că ruşii folosesc pe front terminale Starlink. Cum au făcut rost de ele şi de ce Elon Musk nu le poate bloca

Război în Ucraina. Kievul se plânge că ruşii folosesc sistemic pe linia frontului serviciile de internet Starlink ale lui Elon Musk. Miliardarul a spus că SpaceX nu vinde direct sau indirect terminale Starlink Rusiei. Şi SpaceX a afirmat că terminalele nu sunt folosite în Rusia. Dar nici SpaceX, nici Elon Musk nu spun nimic de folosirea lor pe teritoriile ocupate din Ucraina. Este necesară o acţiune urgentă, cer ucrainenii, doar că blocarea terminalelor prin geofencing ar putea afecta și dispozitivele armatei ucrainene, având în vedere proximitatea pozițiilor celor două tabere. 

De la 12.02.2024, 16:37
WhatsApp
Ucraina se plânge că ruşii folosesc pe front terminale Starlink. Cum au făcut rost de ele şi de ce Elon Musk nu le poate bloca X

Forţele militare ruse obţin terminale de satelit Starlink în mod ilicit de la ţări terţe şi sporesc utilizarea acestora pe linia frontului, a declarat luni, pentru Reuters, purtătorul de cuvânt al agenţiei militare ucrainene de spionaj, fără a explica de unde ştie acest lucru. Presa ucraineană a relatat în ultimele zile că forțele ruse ar fi putut obține terminalele prin intermediari din Dubai, la suprapreţ. 

Kievul susţine că forţele militare ruse obţin acces la Starlink prin ţări terţe

Andrii Iusov, oficialul militar, a afirmat că se lucrează pentru a împiedica forţele ruse să folosească terminalele de internet prin satelit de mare viteză produse de SpaceX a lui Elon Musk pentru a coordona atacurile în părţile ocupate ale Ucrainei. "Contrabandă din ţări terţe", a spus Iusov, când a fost întrebat cum obţin forţele ruse dispozitivele. "A crescut utilizarea în prima linie", a precizat el. Întrebat dacă Ucraina încearcă să oprească utilizarea terminalelor de către Rusia, Iusov a spus: "Da, facem eforturi".

Dumincă, serviciile ucrainene de informații militare sau GUR au declarat că trupele ruse folosesc Starlink în zonele ocupate, în contextul în care războiul pe scară largă cu Rusia se apropie de împlinirea a doi ani. Potrivit GUR, interceptări radio recente dezvăluie că cea de-a 83-a Brigadă de Asalt Aeropurtată a Rusiei folosește Starlink în regiunea Donețk. Mai mult, un receptor alb, de formă pătrată, specific companiei Starlink a fost surprins într-o filmare aproape de pozițiile rusești. Totodată un grup de voluntari ruși s-ar fi lăudat pe rețelele sociale cu terminale despre care au spus că le-a achiziționat pentru forțele ruse.

Pe acelaşi subiect

Cum au obţinut ruşii terminale Starlink

Kremlinul a transmis luni că terminalele nu au fost nici certificate pentru utilizare în Rusia, nici furnizate oficial Rusiei şi, prin urmare, nu pot fi utilizate. "Probabil că nu ar trebui să intrăm în discuția dintre regimul de la Kiev și omul de afaceri Musk", a spus Peskov.

Starlink precizează că nu face niciun fel de afaceri cu guvernul sau armata Rusiei. Compania a declarat pe 8 februarie că terminalele sale nu sunt active în Rusia şi că SpaceX nu a vândut sau comercializat niciodată serviciul în Rusia şi nici nu a livrat echipamente în locuri din Rusia. Dacă SpaceX află că un terminal Starlink este utilizat de o entitate sancționată sau neautorizată, va investiga reclamația și va lua măsuri pentru dezactivarea terminalului, a mai transmis compania. 

Starlink nu este certificat nici în Dubai, susţine SpaceX. "Starlink nu poate fi achiziționat din Dubai iar SpaceX nici nu face livrări acolo....În plus, Starlink nu a autorizat niciun intermediar terț, revânzător sau distribuitor de niciun fel să vândă Starlink în Dubai."

Elon Musk a catalogat acuzaţiile drept fake news. "O serie de știri false susțin că SpaceX vinde terminale Starlink Rusiei. Acest lucru este categoric fals. Din câte știm, niciun Starlink nu a fost vândut direct sau indirect Rusiei", a scris Elon Musk pe X. "Nimeni nu spune că SpaceX vinde terminale Starlink Rusiei. Avem dovezi şi spunem că Rusia folosește acum sistemele Starlink în războiul său de agresiune. Nu este nevoie să pasaţi vina. Este necesară o acțiune urgentă" i-a răspuns corespondentul de război ucrainean Ilia Ponomarenko.

La scurt timp după invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022, Elon Musk a furnizat Kievului mii de terminale Starlink pentru a-i ajuta pe ucraineni să se apere de trupele rusești. La fel, potrivit corespondenţilor militari ucraineni, multe dintre terminalele pe care le folosește Ucraina în prezent au fost cumpărate în mod privat din Occident. 

Le-a oferit astfel un avantaj tehnologic valoros în faţa ruşilor sub forma asigurării de servicii de internet de mare viteză pentru comunicații pe front, țintire și software de management al câmpului de luptă. Deşi iniţial ucrainenii l-au lăudat pe Musk, laudele s-au transformat în furie după ce miliardarul american a început să limiteze operațiunile Starlink în zone ucrainene ocupate de ruşi din 2014, inclusiv Crimeea.

Blocarea terminalelor Starlink folosite de ruşi ar putea afecta și dispozitivele ucrainenilor

Potrivit Financial Times, deşi Ucraina a insistat ca soldaţii săi să poată folosi sistemul pentru operațiuni militare în zonele controlate de ruși pe teritoriul lor, acum Kievul se plânge că şi rușii îl pot folosi în zonele contestate.  Prin "geofencing", Starlink ar putea bloca folosirea terminalelor de către ruşi pe linia frontului, dar asta ar putea afecta și dispozitivele armatei ucrainene, având în vedere proximitatea pozițiilor celor două tabere. 

O carte scrisă de Walter Isaacson despre Elon Musk şi publicată toamna trecută detaliază modul în care omul de afaceri a refuzat să permită ca Starlink să fie folosit de forțele ucrainene pentru a ataca cu drone navale navele rusești din Sevastopol. Musk a spus că se teme că acest lucru ar putea declanșa un răspuns nuclear din partea Moscovei.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

razboi ucraina rusia ucraina starlink elon musk
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024