Un fotbalist celebru, suspendat de clubul din care făcea parte, după un mesaj de susţinere pentru Palestina: "Acesta nu este un război"
Război Israel - Hamas. Clubul FSV Mainz l-a suspendat pe olandezul Anwar El Ghazi, după ce acesta a postat pe reţelele de socializare un mesaj de susţinere a Palestinei, relatează news.ro.
De Redactia Observator la 17.10.2023, 22:30"Mainz a decis să îl suspende pe Anwar El Ghazi de la antrenamente şi meciuri", a anunţat clubul.
Anwar El Ghazi, suspendat după ce a postat un mesaj de susţinere pentru Palestina
Mainz l-a acuzat pe fostul jucător de la Lille că a postat duminică pe Instagram un mesaj (şters între timp) în care "a luat o poziţie cu privire la conflictul în curs de desfăşurare din Orientul Mijlociu care a fost considerată inacceptabilă de către club".
Mainz spune că respectă "faptul că există puncte de vedere diferite cu privire la conflictul complex care se desfăşoară de zeci de ani în Orientul Mijlociu. Cu toate acestea, clubul se distanţează de conţinutul mesajului în cauză, deoarece acesta nu corespunde valorilor clubului". La rândul său, El Ghazi a refuzat să descrie atacul Hamas asupra Israelului drept un război în postarea sa de pe Instagram. "Acesta nu este un război", a scris el.
În comunicatul său de presă, clubul german a adăugat că decizia a fost luată în urma unor "discuţii aprofundate" cu El Ghazi (28 de ani), care s-a alăturat clubului după o scurtă perioadă petrecută la PSV Eindhoven.