Antena LIVE

Un român care şi-a bătut soţia în prezenţa celor cinci copii ai lor, arestat în Italia

Un român de 40 de ani a fost arestat la Alcamo, în Italia, după ce şi-a bătut soţia în prezenţa celor cinci copii ai lor.

De la 19.03.2021, 08:59
După ce a fost pus sub acuzare, românul a fost condus în arest Tele Vallo

Românul, identificat drept O. I., s-a însurat cu o tânără, tot româncă, în 2008, iar cei doi au împreună cinci copii, toţi minori. Românii s-au stabilit în Italia, respectiv la Alcamo, în Sicilia, însă viaţa a devenit un coşmar pentru româncă.

Conform Tele Vallo, din cauza veniturilor mici, bărbatul a început să-şi înece frustrările în alcool. Iar consumul de băuturi alcoolice l-a transformat într-un adevărat monstru. Românul a început să-şi bată de mai multe ori soţie, fiind mai mereu clientul forţelor de ordine.

În ciuda ordinului de restricţie primit, care l-a obligat să se mute din căminul conjugal şi i-a interzis să se mai apropie de soţia lui şi de copii, bărbatul a continuat să-şi terorizeze şi să-şi ameninţe soţia. Iar miercuri seara a mers la aceasta, pentru a-i aplica o nouă corecţie.

Românul din Italia a fost pus sub acuzare pentru comiterea mai multor infracţiuni

Femeia a solicitat din nou intervenţia forţelor de ordine, iar poliţiştii ajunşi la faţa locului l-au găsit pe român extrem de agitat. Ba chiar românul a refuzat să se pună la dispoziţia forţelor de ordine şi a ameninţat că-i bate şi pe poliţişti şi că îi taie cu cioburile rămase de la un pahar spart.

În cele din urmă, românul din Italia a fost capturat, nu fără probleme, şi condus în închisoarea din Trapani. Românul a primit mandat de arestare preventivă şi riscă ani grei de închisoare, fiind pus sub acuzare pentru comiterea mai multor infracţiuni.

Ți-a plăcut acest articol?

italia roman arest bataie sotie forte de ordine politie
Întrebarea zilei
Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Barajul din România care e construit într-un loc unic. Are o poveste...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Animalul pe care românii au început să-l crească. Investiția nu este mare,...
Fanatik.ro
Publicat 06.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Ce nou lanţ de supermarketuri intră în România! Angajări MASIVE în mai multe...
Gandul
Publicat 06.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Rutina zilnică a lui Elon Musk. Ce face miliardarul după ce își începe...
Useit
Publicat 06.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Ce a făcut avocatul din Iași acuzat că și-a aruncat iubita de la etajul 6, în...
libertatea.ro
Publicat 06.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024