Român de 25 de ani, arestat în Spania. Tânărul conducea beat, fără permis şi i-a luat la bătaie pe poliţişti
Un tânăr român în vârstă de 24 de ani a fost reţinut de poliţiştii spanioli din Toledo, în urma unui control rutier. Bărbatul conducea autoturismul având permisul suspendat, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi i-a lovit pe oamenii legii în momentul în care aceştia l-au tras la răspundere pentru faptele sale.
De Ovidiu Cojocaru la 07.12.2021, 20:33Incidentul a avut loc duminică, în jurul orei locale 9:30 dimineaţa. Un trecător a informat o patrulă a poliţiei locale că un vehicul circula haotic pe strada Marques de Medigorria, având bara din faţă desprinsă. Agenţii au localizat vehiculul la câteva străzi distanţă. În momentul în care a observat echipajul poliţiei, şoferul a oprit autoturismul pe partea dreaptă a carosabilului, scrie ABC.
În maşină se aflau şase persoane, inclusiv şoferul care prezenta semne evidente că ar fi consumat băuturi alcoolice. În momentul în care a fost informat că trebuie să fie testat cu aparatul alcooltest şoferul a refuzat şi a devenit recalcitrant, insultându-i pe oamenii legii. În urma cercetărilor amănunţite, aceştia au descoperit că şoferul de naţionalitate română conducea fără permis, documentul fiindu-i suspendat printr-o hotărâre judecătorească.
Nu a putut prezenta niciun document valabil
Poliţiştii l-au informat apoi pe bărbat că urmează să fie arestat, moment în care acesta a reacţionat violent. A început să îi lovească pe cei doi agenţi, iar apoi a început să dea cu picioarele în autospecială. În cele din urmă bărbatul a fost reţinut. Mai mult, s-a constatat că ITP-ul maşinii era expirat şi nu exista nici o asigurare valabilă pentru autoturism.
Cazul a fost făcut public pe pagina de Facebook a poliţiei locale din Toledo, acolo unde aceştia au scris" Nu înseamnă ghinion, ci un adevărat exemplu al prostiei"