Un român din Italia a înjunghiat o femeie care îi reproşa zgomotul făcut
Un român de 47 de ani, stabilit în Italia, riscă ani grei de închisoare, după ce a înjunghiat o femeie care i-a reproşat zgomotul făcut.
De Cristi Ioniţă la 04.02.2021, 14:31- Românul implicat în acest caz are 47 de ani.
- Românul a înjunghiat o femeie de 42 de ani.
Incidentul s-a produs într-un apartament dintr-un bloc situat pe Viale Mario Rapisardi din Catania.
Conform La Sicilia Web, victima de 42 de ani se afla în vizită la fratele său când din apartamentul vecin, în care locuia românul, au început să se audă zgomote tot mai puternice.
Cei doi au mers la uşa românului pentru a-i reproşa zgomotul făcut, moment în care bărbatul şi-a pierdut cumpătul.
Românul din Italia a pus mâna pe un cuţit de bucătărie şi a început să lovească la nimereală. Una dintre lovituri a atins-o pe femeia de 42 de ani, care a suferit o rană urâtă şi a început să sângereze abundent.
A fost momentul în care fratele femeii a luat-o la fugă pentru a solicita ajutor.
Românul riscă ani grei de închisoare
Medicii şi poliţişii ajunşi la faţa locului au găsit victima în stare de semiconştienţă şi într-o baltă de sânge. Femeia a fost transportată la spital, iar medicii sunt rezervaţi în legătură cu şansele de supravieţuire.
A fost găsit la faţa locului şi cuţitul despre care se presupune că a fost folosit în atac. Arma fusese spălată de sânge imediat după înjunghierea femeii.
În baza declaraţiilor date de fratele victimei, românul a fost capturat şi a ajuns în arest.
Românul a fost pus sub acuzare pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor, însă încadrarea faptei poate suferi modificări în cazul în care victima atacului moare.
Indiferent de infracţiunea pentru care va fi pus sub acuzare românul, acesta riscă ani grei de închisoare.