Uraganul Irma lasă Florida în întuneric. Aproape şase milioane de locuinţe şi afaceri au rămas fără curent electric
Uraganul Irma a lăsat fără curent aproximativ 5,8 milioane de locuinţe şi de afaceri din Florida, deşi puterea furtunii a scăzut semnificativ pe măsură ce s-a deplasat pe uscat, au anunţat autorităţile citate de Reuters.
De Redactia Observator la 11.09.2017, 15:06- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Uraganul Irma a lăsat fără curent aproximativ 5,8 milioane de locuinţe şi de afaceri din Florida, deşi puterea furtunii a scăzut semnificativ pe măsură ce s-a deplasat pe uscat, au anunţat autorităţile citate de Reuters.
Majoritatea întreruperilor au fost semnalate în Florida, dar şi în Georgia, unde, la ora locală 6 (13 ora României), 90.000 de oameni nu aveau curent.
Cele două centrale nucleare aflate în calea uraganului sunt în siguranţă.
În noaptea de duminică spre luni, uraganul Irma străbătea coasta de vest a Floridei, răstrurnând palmieri, smulgând stîlpi electrici şi deversând ploi diluviene, afectând o zonă extrem de frecventată de turiştişi vulnerabilă la creşterea nivelului apelor.
Uraganul Irma a atins uscatul prima oară duminică dimineaţa, cu rafale de vânt de 215 kilometri pe oră, ca uragan de categoria a 4-a, pe Keys, un mic arhipelag de insule aflate în largul Floridei continentale, cauzând pagube importante. El s-a îndreptat apoi către coastta de vest a statului, unde a atuns uscatul a doua oară duminică după-amiaza.
Furtuna a scăzut treptat în intensitate, devenind luni dimineaţă uragan de categoria 1. La ora locală 5 (12 ora României), Irma avea rafale de vânt de până la 120 de kilometri pe oră, potrivit Centrului Naţional pentru Uragane.
Sursă: news.ro