Zeci de milioane de americani au luat cu asalt aeroporturile, pentru a efectua diferite călătorii de Ziua Independenţei
De Ziua Independenţei Statelor Unite, pe 4 iulie, americanii sărbătoresc şi "eliberarea" de restricţiile impuse de pandemie.
De Redactia Observator la 03.07.2021, 09:32- Zeci de milioane de americani călătoresc de Ziua Independenţei.
Zeci de milioane de oameni au pornit la drum, cu maşina sau cu avionul, pentru reuniuni familiale, festivităţi sau, pur şi simplu, vacanţe pe care anul trecut nu le-au putut organiza.
Unii experţi medicali sunt îngrijoraţi, deoarece vaccinarea nu a atins nivelul dorit, iar varianta Delta a virusului se extinde rapid.
Specialiştii avertizează că aglomeraţia din aceste zile poate pune în pericol tot ce a fost obţinut cu greu până acum în lupta împotriva pandemiei.