O staţie de reciclare a deşeurilor ar putea fi amplasată la 300 de metri de un cartier rezidenţial din Ilfov. Localnicii vor să depună plângere penală
Scandal în Ilfov din cauza viitoarei staţii de reciclare a deşeurilor! Localnicii dar şi primarul din Ciorogârla acuză Consiliul Judeţean că vrea să construiască centrul de sortare şi depozitare aproape de un cartier rezidenţial dar şi de o zonă protejată.
De Redactia Observator la 17.08.2021, 19:56În replică, şefii de la judeţ spun că este doar o variantă şi că nu a fost încă ales amplasamentul.
Minodor Teodorescu, localnic Joiţa: Viitoarea stație CMID va fi construită chiar aici, după zona verde a răului Ciorogarla, la mai puțîn de 300 de m de un cartier locuit de cel puțin 50 de familii, la mai puțin de un km de zona de arie protejată Arcuda care furnizează 70 la sută din apa potabilă a Bucureștiului, la mai puțin de un km de alt cartier rezidențial.
În Ciorogârla, în judeţul Ilfov, la aproape 20 de kilometri de Bucureşti, în câmp, consiliul judeţean Ilfov are în plan să cumpere aproape 9 hectare de teren agricol pe care să construiască o staţie de reciclare a deşeurilor. Teren pe care tot consiliul judeţean Ilfov va plăti aproape 1 milion şi jumătate de euro. Fonduri europene.
Minodor Teodorescu, localnic Joiţa: 8 hectare aflate în posesia domnului Cosmin Olăroiu, antrenorul, pe care dumnealor vor să facă această stație de deșeuri.
Locuitorii sunt împotriva proiectului din mijlocul câmpului şi vor să depună plângere penală.
Roxana Tenciuc, consilier local Ciorogârla: Este un proiect controversat. Nu există un raport de mediu, nu există un raport de trafic, în zonă sunt situri arheologice, nici asta nu e prevăzut în raport.
Undeva la 150 de maşini de gunoi pe zi ar trebui să fie descărcate acolo, potrivit proiectului. Aproape 200 de mii de tone de deşeuri anual din aproape toate localităţile din judeţul Ilfov.
Primar Ciorogârla: Ne-au anunțat că vor cumpăra teren pe teritoriul localității Ciorogarla. Eu sunt contra
Iniţial, acest proiect de reciclare a deşeurilor trebuia să fie făcut în Popeşti Leordeni.
Roxana Tenciuc, consilier local Ciorogârla: Acest proiect avea ca teren dedicat unul din Popești Leordeni, teren care a fost alocat prin hotărâre de guvern, dar care este în litigiu, drept urmare, ei au aplicat pe redepe înainte acest teren din Ciorogârla
Minodor Teodorescu, localnic Joiţa: Ne-au spus că până în decembrie 2021 trebuie să achiziționeze terenul
Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Hubert Thuma, are altă variantă. Sunt mai multe posibile amplasamente pe listă, dar nu spune şi care.
Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Hubert Thuma: Nu va mirosi, nu va fi nicio problemă. Nu am stabilit că locația va fi sută la sută în Ciorogârla. În clipa în care voi avea o locație sigură atunci voi lua legătura cu primăria, vom face o dezbatere publică dacă oamenii sunt de acord. Nu am stabilit ce teren vom achiziţiona.
Reporterii Observator au aflat însă că viitoarea staţie de sortare din Ilfov ar putea să fie amplasată pe un teren din Cernica. Doar că la mai puţin de un kilometru şi jumătate se află lacul şi pădurea.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa observator.tv@digitalag.ro.