Un copil din Constanţa, bătut cu cruzime de 11 colegi. Mama băiatului cere disperată ajutor: "I-au spus că taică-su face parte din ISIS, că omoară oameni"
Val de violenţe şi umilinţe în şcolile din toată ţara. O mamă cere disperată ajutorul după ce fiul ei a fost agresat de 11 colegi. Într-o altă şcoală, un băiat a fost filmat în timp ce era bătut cu cruzime de colegii de clasă.
De Evi Popa la 11.06.2021, 20:10În faţa colegilor agresori, băiatul încearcă să se apere. Fără nicio şansă. După minute bune de neputinţă, elevul caută refugiul în bancă. În zadar. Pentru majoritatea elevilor, incidentul e motiv de amuzament. Alţii recunosc imediat fenomenul.
Totul s-a întâmplat la doar o zi de la cazul unui elev din Capitală, victimă a bullyingului colegilor, care s-a aruncat pe geamul şcolii. Şi în cazul bătăii de la Constanţa, copiii erau nesupravegheaţi.
"În timpul pauzei şi, ulterior, respectiv cinci minute, după ce începuse cursul respectiv, cadrul didactic nu a fost prezent", a declarat Sorin Mihai, Inspectoratul Judeţean Constanţa.
"Toleranţa noastră este zero în ceea ce priveşte violenţa. Am stat de vorbă şi cu părinţii copiilor implicaţi. În toate şcolile există astfel de comisii, da, avem la nivelul şcolii o astfel de comisie, doar că...", a declarat Beatrice Roşcan, directoarea şcolii.
- Anchetă internă după ce o elevă a fost bătută pe holul unei şcoli din Prahova: ''Nu avem pază. Se poate intra...
- O fată din Iaşi, filmată în timp ce era bătută şi umilită de o altă adolescentă din cauza unui băiat
- Elevă bătută cu sălbăticie şi umilită de mai mulţi băieţi, pe holul unei şcoli din Prahova. Ceilalţi...
Revenirea, fizic, la şcoală a fost traumatizantă pentru un alt elev de clasa a V-a din Cumpăna. Calvarul copilului, spune părintele, durează de mai bine de doi ani.
"La ora de educaţie fizică, 11 copii au început să-l jignească, să-i spună că taică-su face parte din Isis, că omoară oameni. Că sora lui mai mare umblă neacoperită şi că este... Foarte urât, nici nu pot să reproduc. El, de când a început şcoala fizic, în online nu era nicio problemă, era în mediul lui, apoi îl durea capul, stări de vomă... Cu sănătatea chiar nu are nimic.
Mi-am dat seama că nu e nici de la mate, nici de la română, e de la colegi", a declarat Doina Tavlak, mama copilului agresat.
Inspectoratul şcolar Constanţa a cerut o anchetă după ce Observator a sesizat cazul. Şi a anunţat că luni, la prima oră, la şcoala din Cumpăna va fi un control pentru a lămuri situaţia.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa observator.tv@digitalag.ro.