Antena LIVE

Curs valutar

DNA a făcut recurs în casație împotriva deciziei prin care Elena Udrea şi Ioana Băsescu au scăpat de condamnări

DNA a introdus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) o cale extraordinară - recursul în casaţie - în procesul în care Elena Udrea şi Ioana Băsescu au scăpat de condamnări ca urmare a prescrierii faptelor, în legătură cu finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009, relatează Agerpres.

De la 10.08.2023, 21:14
WhatsApp
Vezi și:

Potrivit portalului Instanţei supreme, acţiunea a fost depusă la instanţă pe data de 8 august, însă deocamdată dosarul nu a fost înregistrat. 

DNA încearcă să obţină astfel anularea deciziei Instanţei supreme din 11 iulie, atunci când s-a dispus încetarea procesului împotriva celor două, pe motiv că faptele s-au prescris, deşi magistraţii au constatat că există dovezi care ar atesta vinovăţia lor. 

Acţiunea introdusă de procurori se întemeiază pe decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care oferă posibilitatea judecătorilor români să nu aplice două decizii ale Curţii Constituţionale şi o hotărâre a Instanţei supreme privind prescrierea pedepselor, dacă prin aceasta se încalcă dreptul UE. În lumea juridică există mai multe interpretări cu privire la punerea în practică a hotărârii CJUE, opinia majoritară fiind că judecătorii români trebuie să aplice cele două decizii ale CCR, dar nu şi pe cea a Instanţei supreme privind retroactivitatea. Instanţele din România aşteaptă ca ICCJ să dea, la solicitarea Parchetului General, o dezlegare privind aplicarea deciziei CJUE. 

Elena Udrea şi Ioana Băsescu au scăpat de condamnări, pentru că faptele s-au prescris

Pe acelaşi subiect

Pe 11 iulie, Instanţa supremă a dispus încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea pe motiv că faptele s-au prescris, fiindu-i anulată o condamnare de 8 ani primită la instanţa de fond. În acelaşi dosar, Înalta Curte a dispus încetarea procesului penal şi în cazul Ioanei Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, care avea o condamnare de 5 ani pentru instigare la delapidare şi spălarea banilor. 

De asemenea, au fost anulate toate condamnările primite de ceilalţi inculpaţi din dosar: Gheorghe Nastasia (fost secretar general al Ministerului Dezvoltări), care avea o pedeapsă de 6 ani în primă instanţă pentru luare de mită; Victor Tarhon (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea), care primise la fond 4 ani cu suspendare pentru luare de mită; Ioan Silviu Wagner (director general al companiei Oil Terminal), condamnat în primă instanţă la 3 ani cu suspendare pentru delapidare. 

Elena Udrea era condamnată la 8 ani de închisoare, Ioana Băsescu la 5 ani

Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a fost condamnată, în 2 martie 2021, de Curtea de Apel Bucureşti, la 8 ani de închisoare, iar Ioana Băsescu la cinci ani de închisoare, în dosarul finanţării campaniei electorale prezidenţiale din 2009. În acelaşi dosar, Dan Andronic, acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, a fost achitat. Atunci, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea Victor Tarhon a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru luare de mită, fostul secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheorghe Nastasia a primit 6 ani de închisoare, iar Ioan Silviu Wagner, director general al Oil Terminal, acuzat de delapidare, a fost condamnat şa trei ani de închisoare cu suspendare. Ioana Băsescu şi Ioan Silviu Wagner trebuiau să achite suma de 119.000 lei către SC Oil Terminal. Tot atunci, instanţa a menţinut măsura asiguratorie instituită asupra bunurilor aflate în proprietatea Ioanei Băsescu. Instanţa a decis să fie confiscate de la Elena Udrea sumele de 691.029,63 lei şi 918.864 lei ce au făcut obiectul luării de mită, precum şi suma de 305.118 lei. De asemenea, menţinea măsura asigurătorie instituită asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea acesteia. DNA ceruse o condamnare de 12 de închisoare pentru Elena Udrea şi 15 ani pentru Ioana Băsescu. 

Trimiși în judecată pentru instigare la luare de mită şi spălare a banilor

În mai 2017, procurorii DNA i-au trimis în judecată la instanţa supremă pe fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, pentru instigare la luare de mită şi spălare a banilor, pe fostul secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului Gheorghe Nastasia, pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea Victor Tarhon, pentru luare de mită, pe Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, pentru instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor şi pe Ioan Silviu Wagner, director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, pentru delapidare. De asemenea, DNA a dispus trimiterea în judecată a lui Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. Procurorii menţionau în rechizitoriu că, în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală. Potrivit procurorilor, legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era făcută de către Elena Udrea, care, la momentul respectiv, conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat că intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare. Remiterea foloaselor infracţionale era disimulată prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă, menţionau procurorii DNA.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

elena udrea ioana basescu
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024