Antena LIVE

Curs valutar

Video

Grupare destructurată după 10 ani de trafic de minori şi spălare de bani. Milioane de euro, prin afaceri murdare în România şi UK

Autorităţile judiciare au făcut, miercuri, percheziţii în România şi Marea Britanie, într-un dosar în care se fac cercetări pentru proxenetism, trafic de persoane, trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă, tentativă la coruperea sexuală a minorilor, fals informatic, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, respectiv spălare a banilor. Gruparea a acţionat încă din 2012 şi a obţinut venituri ilicite de peste 3 milioane de euro.

De la 18.05.2022, 16:52
WhatsApp
Percheziţii ample în România şi Marea Britanie Poliţia Română

Poliţia Română anunţă că, miercuri, autorităţile judiciare au făcut 10 percheziţii domiciliare, în municipiul Bucureşti şi judeţele Brăila, Ilfov şi Giurgiu, la persoane bănuite de constituire a unui grup infracţional organizat, proxenetism, trafic de persoane, trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă, tentativă la coruperea sexuală a minorilor, fals informatic, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, respectiv spălare a banilor. Concomitent, pe teritoriul Marii Britanii au fost puse în executare şase mandate de percheziţie domiciliară, la adresele la care ar locui alţi membri ai grupării infracţionale, care fac obiectul cercetărilor în cauza penală.  

Proxeneţii au câştigat ilegal peste 3 milioane de euro

”Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2012, trei persoane ar fi constituit un grup de criminalitate organizată, specializat în comiterea infracţiunilor de proxenetism, trafic de persoane şi trafic de minori. Ulterior, la gruparea infracţională, constituită pe criterii familiale, ar fi aderat alte două persoane, care, iniţial, practicaseră prostituţia în beneficiul lor patrimonial, iar, ulterior, ar fi fost motivate de veniturile mari, obţinute în acest mod, să accepte implicarea lor în activitatea de spălare a banilor, dobândiţi din săvârşirea de infracţiuni”, a transmis Poliţia Română, potrivit news.ro.  

Grupul infracţional ar fi utilizat metode şi mecanisme complexe, în scopul introducerii în circuitul financiar legal a sumelor de bani obţinute ilicit. Persoanele de sex feminin care ar fi practicat prostituţia, în beneficiul membrilor grupării, ar fi oferit servicii sexuale contracost, care ar fi fost promovate prin anunţurile postate pe diverse site-uri de escorte, de pe teritoriul Marii Britanii.  

Pe acelaşi subiect

”Gruparea şi-ar fi derulat activitatea în perioada anilor 2012-2022, iar, în urma analizării tranzacţiilor financiare realizate de către membrii acesteia, a reieşit faptul că profitul ilicit obţinut în urma săvârşirii infracţiunilor de proxenetism şi trafic de persoane, comise pe teritoriul Marii Britanii, este de aproximativ 3.000.000 de euro”, a mai transmis Poliţia Română.  

Potrivit anchetatorilor, în Marea Britanie, membrii grupării ar fi deţinut un restaurant şi mai multe societăţi comerciale, iar prin conturile bancare deschise în calitate de persoane fizice sau juridice, în România şi Marea Britanie, ar fi fost realizate, în mod frecvent, transferuri financiare, în scopul îngreunării unor eventuale controale ale organelor fiscale abilitate şi asigurării aparenţei de legalitate a acestora. ”De asemenea, o parte dintre membrii grupării ar fi fost angajaţi sau angajatori în cadrul societăţilor comerciale deţinute pe teritoriul Marii Britanii. În fapt, toate aceste activităţi aveau rolul de a facilita spălarea banilor obţinuţi în urma practicării prostituţiei de către tinerele racolate în acest scop de către membrii grupării”, au precizat anchetatorii.  

Acuzaţii grave. Infracţiuni săvârşite în România şi Marea Britanie

În acelaşi scop, liderii grupului infracţional ar fi înmatriculat autoturismele de lux deţinute şi ar fi înscris imobilele achiziţionate pe numele persoanelor de sex feminin care au aderat la gruparea infracţională, tocmai în scopul ascunderii surselor ilegale de venit. ”Totodată, în perioada iulie - august 2021, pe fondul restricţiilor determinate de pandemia de COVID - 19, o persoană bănuită ar fi apelat la serviciile unei persoane, în vederea obţinerii, în mod fraudulos, a unor adeverinţe de vaccinare anti SARS-COV2. Astfel, membrii grupării ar fi obţinut adeverinţele şi certificatele digitale COVID, fără a efectua vaccinurile respective”, precizează poliţiştii.  

De asemenea, în cursul anului 2021, trei persoane bănuite ar fi folosit tehnici manipulative (oferirea de cadouri, oferirea unor sume de bani), ar fi profitat de starea de vulnerabilitate cauzată de mediul social şi familial precar şi ar fi recrutat o minoră, cu scopul de a o exploata sexual, prin obligarea la practicarea prostituţiei, în beneficiul lor material. 

Minoră violată şi filmată de proxeneţi

”În aceeaşi perioadă, un membru al grupării ar fi întreţinut, în mod repetat, acte sexuale cu minora, în scopul producerii de materiale pornografice şi ar fi produs şi deţinut înregistrări şi filmări video, în scopul şantajării acesteia, prin distribuirea lor ulterioară. În perioada octombrie 2021 - februarie 2022, acelaşi membru al grupării ar fi încercat să o determine pe o femeie, cu o situaţie materială precară, să îi pună la dispoziţie pe una dintre fetele sale, minore, în scopul întreţinerii de acte sexuale cu aceasta”, se mai arată în comunicatul Poliţiei.  

În urma percheziţiilor, au fost ridicaţi şi indisponibilizaţi bani, arme, muniţie, dar şi dispozitive electronice.  Au mai fost indisponibilizate patru autovehicule, dintre care trei autoturisme de lux, în valoare totală de aproximativ 350.000 de euro, care au fost predate reprezentanţilor A.N.A.B.I., în vederea luării în custodie. 

De asemenea, au fost aplicate sechestre asiguratorii cu privire la 3 proprietăţi imobiliare, respectiv o vilă de lux şi 2 apartamente, situate într-un complex rezidenţial, precum şi asupra unui spaţiu comercial, având o valoare estimată la aproximativ 1.000.000 de euro. Nouă persoane bănuite au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, pentru audieri, cinci persoane fiind reţinute pentru 24 de ore. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

perchezitii proxeneti trafic de persoane romania marea britanie
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025