Nicușor Dan, audiat la DNA în dosarul PUZ-ului de pe bulevardul Primăverii: Procurorul rămâne să încadreze fapta
Nicuşor Dan a dat, marţi, declaraţii în faţa procurorilor DNA, în legătură cu o sesizare pe care a depus-o chiar el și care îl vizează pe fostul arhitect şef al Capitalei Ştefan Călin Dumitraşcu şi nelegalitatea Planului Urbanistic Zonal Primăverii 1.
De Redactia Observator la 29.11.2022, 13:11Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a sosit, marți dimineață, la sediul DNA, pentru a fi audiat în legătură cu plângerea pe care a depus-o privind autorizarea unui PUZ pe bulevardul Primăverii 1, pentru un bloc cu cinci etaje pe un teren despre care edilul spune că are destinația de spațiu verde.
”Am evidenţiat că chestiunea asta a urbanismului este o chestiune foarte serioasă, în primul rând pe ceea ce înseamnă securitatea raporturilor juridice, adică dacă ai un investitor care vine să investească în Bucureşti el trebuie să aibă garanţia că în momentul în care o autoritate îi dă un act acel act este legal, se poate duce să-şi ia un credit în bancă, să contracteze nişte firme de construcţii şi doi, că din toate actele nelegale pe care Primăria le-a emis în timpul ăsta noi avem câteva zeci de litigii în care privaţi ne cer milioane de euro, spunând că voi, Primăria, ne-aţi dat nişte acte şi actele astea s-au dovedit în instanţă că sunt nelegale şi noi am suferit (…) Deci urbanismul e o chestie foarte serioasă pentru că trebuie să existe o predictibilitate”, a afirmat primarul Capitalei Nicuşor Dan, la ieşirea din sediul DNA, potrivit News.ro.
În 2 noiembrie, Nicuşor Dan anunţa că a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi prefectul pentru ”nelegalitatea flagrantă a PUZ Primăverii 1 care prevede construirea pe un teren prevăzut ca spaţiu verde”. El afirma că din acte reiese că ”s-a făcut un cadou beneficiarului PUZ-ului de cel puţin 3 milioane euro”.
Nicușor Dan îl acuză pe fostul prefect de abuz în serviciu
- Tot mai mult beton în parcurile din Capitală. Primarii spun că vor să extindă locurile de joacă, dar...
- Mii de apartamente dintr-un oraş din ţară, fără căldură în urma unei avarii. Când va fi remediată problema
- Termoenergetica s-ar putea trezi cu un val de procese, după avariile majore la conducte. Precedentul, stabilit chiar...
Ulterior, el a oferit clarificări cu privire la sesizarea depusă la DNA, care îl vizează pe fostul arhitect şef al Capitalei Ştefan Călin Dumitraşcu, pe care edilul îl consideră vinovat de abuz în serviciu. Edilul a explicat că acesta ar fi aprobat nişte documente prin care unui teren din una dintre cele mai scumpe zone ale Capitalei i-a fost schimbată destinaţia de zonă verde. Dan a susţinut că, în cel puţin două astfel de cazuri, documente care au schimbat destinaţia unor terenuri din zone foarte scumpe din Bucureşti au fost declarate nelegale de către instanţe de judecată. ”Este un teren în intersecţia Primăverii cu Aviatorilor, un teren care figurează ca spaţiu verde în Planul de urbanism PUZ Zone protejate. Este un articol de lege care spune foarte clar că nu se poate schimba destinaţia de spaţiu verde şi aşa cum şi în cazul ăsta, şi în alte cazuri s-a întâmplat, s-a dat un PUZ prin care s-a schimbat destinaţia de spaţiu verde cu încălcarea flagrantă a legii. Sunt cel puţin două alte situaţii în care instanţele s-au pronunţat şi au spus că e nelegal, în Kiseleff şi în Modrogan. Ce am spus eu la DNA, am spus că valoarea terenului a crescut cu cel puţin 3 milioane de euro, adică un proprietar avea un teren care avea o valoare relativ redusă, fiind spaţiu verde, şi deodată, din nişte hârtii care s-au făcut, i-a crescut valoarea cu trei milioane de euro. Asta, în opinia mea, înseamnă abuz în serviciu cu folos necuvenit pentru altul”, a declarat Nicuşor Dan.
Întrebat dacă fostul arhitect şef a primit mită, edilul a răspuns că nu are probe în acest sens, dar că poate spune cu certitudine că, ”după ce s-au semnat nişte hârtii” valoarea terenului a fost crescută.
Nicuşor Dan a precizat că ”procurorul rămâne să încadreze” fapta.