Imagini cu cel mai tânăr criminal în serie. Copilul ''sadic'' ar fi ucis 3 oameni până la vârsta de 8 ani
Ucigașul Amarjeet Sada, care s-a născut în 1998, se crede că a ucis trei persoane, inclusiv doi membri ai familiei, până la vârsta de opt ani. Conform statisticilor, acest lucru semnifică că ar fi cel mai tânăr criminal în serie din lume. Faptele teribile au avut loc în India. Atenţie, detalii care vă pot afecta emoţional!
De Redactia Observator la 23.07.2022, 15:21Sada deține titlul de a fi cel mai tânăr criminal în serie din lume, relatează The Mirror. În 2006, băiatul și-a ucis verișoara în vârstă de șase ani și se crede că și-a ucis și surioara, care avea doar opt luni când a fost omorâtă cu sânge rece, potrivit Daily Star.
Un copil ''sadic'' care iubeşte tortura
Potrivit unchiului lui Sada, o parte din familia lui se presupune că știa despre primele două crime, dar acestea nu au fost declarate deoarece erau ''chestiuni de familie''. Ultima sa victimă, despre care se crede că este cea mai tânără dintre ele, a fost o fetiță de șase luni pe nume Kushboo, care locuia în cartier. Mama copilului a spus poliției locale că a lăsat-o pe Kushboo dormind singură, dar când s-a întors copilul ei dispăruse.
A fost lansată o misiune de căutare pentru a o găsi pe Kushboo, dar câteva ore mai târziu, Sada a recunoscut în mod voluntar poliției că a luat-o, a lovit-o cu cărămizi și a sugrumat-o până la moarte. Atunci, băiatul a fost ţinut în custodia poliției, unde nu a arătat nicio urmă de remuşcare. La momentul capturii sale, un psiholog l-a numit ''copil sadic căruia îi face plăcere să provoace răni'', relatează The Sun.
Conform legii indiene, un copil nu poate fi închis sau condamnat la moarte, așa că se crede că băiatul este acum într-o casă de copii. Din 2016, nu se ştie exact unde este ţinut de autorităţile locale. Nu este pentru prima data în India când copiii omoară alţi copii.