Antena LIVE

Curs valutar

Galerie foto

"Mi-era frică să merg la dentist". O tânără de 23 de ani şi-a pierdut toţi dinţii şi a ajuns să poarte proteze dentare, în SUA

O tânără care și-a pierdut dinții și a avut nevoie să poarte proteză dentară de la vârsta de 23 de ani a spus că în ciuda celor întâmplate se simte mai încrezătoare ca niciodată.

De la 01.11.2021, 16:42
WhatsApp
Galerie (15)
O tânără de 23 de ani şi-a pierdut toţi dinţii şi a ajuns să poarte proteze dentare, în SUA Profimedia

Whitney Johnson, acum în vârstă de 25 de ani, din Oklahoma, SUA, spune că vrea să înlăture stigmatul conform căruia protezele dentare sunt pentru persoanele în vârstă, deoarece şi ea a fost nevoită să le poarte de mai bine de doi ani.

De frica dentistului a evitat să meargă la medic ani de zile, dar când în cele din urmă şi-a făcut curaj şi şi-a făcut o programare, stomatologul i-a dat o veste cumplită: niciunul dintre dinţi nu mai putea fi salvat. Avea probleme dentare atât de grave încât singura soluţie era să treacă la proteza dentară. La început Whitney s-a simţit lipsită de speranţă, extrem de deprimată şi de temătoare să zâmbească.

„Mi-au fost scoşi toţi dinţii de sus când aveam 23 de ani şi am trecut imediat la proteza dentară. Am fost atât de speriată că urmează să fac asta şi eram îngrijorată de cum va arăta faţa mea după procedură. Eram atât de tânăr și eram atât de îngrijorată să-mi pierd dinții și să nu mă mai simt frumoasă. Să ştiu că voi purta proteze dentare a fost şi mai ciudat pentru că sunt nişte lucruri pe care toată lumea le asociază cu bătrâneţea. Totuşi, sunt foarte mulţi tineri care îşi pierd dantura din diferite motive şi ajung să poarte proteze ca mine. Când m-am văzut prima dată cu protezele am rămas şocată. Era ceva cu care trebuia să mă obişnuiesc, aveam nevoie de adaptare. Şi a fost, de asemenea, foarte dureros", spune Whitney.

Tânăra se simte acum mai încrezătoare ca niciodată

Pe acelaşi subiect

În aprilie, tânăra a trebuit să renunţe şi la dinţii de jos, ajungând să poarte proteze dentare pentru toată dantura, reltează Mirror. Ea spune că la început i-a fost foarte greu să se adapteze şi să poată zâmbi sincer, fără teama că ar arăta cumva ciudat. Acum însă se simte mai încrezătoare ca niciodată şi nu se teme nici să îşi scoată proteza, deoarece consideră că acel obiect nu îi defineşte frumuseţea.

„Înainte de proteze stima mea de sine era foarte scăută tocmai din cauza modului în care arătau dinţii mei. Aveau multe pete maronii pe ei. Nu puteam să zâmbesc încât să mi se vadă dinţii şi îmi acopeream mereu gura când vorbeam cu oamenii, astfel încât aceştia să nu-mi poată vedea defectul. A fost greu să mă obișnuiesc cu proteza, dar acum sunt mult mai încrezătoare în mine. Sunt frumoasă şi cu şi fără dinţi!”, a adăugat tânăra.

Tânăra recunoaşte că i-a fost dificil să poarte protezele de la o vârstă atât de fragedă pentru că simţea că nu are prea mulţi oameni cu care să relaţioneze sincer, care să o înţeleagă şi să nu o judece pentru condiţia ei specială. Cu toate acestea, a decis să-şi facă un cont de TikTok şi să posteze videoclipuri în care să-şi spună povestea, întâlnind astfel o groază de oameni în situaţii foarte asemănătoare care i-au dovedit că nu este singură şi nu are de ce să se teamă.

„Eram sincer îngrijorată că poate o să mi se schimbe fizionomia feţei. Şi acum am zile bune, dar şi zile rele, dar aşa sunt toţi oamenii. Îmi place să răspândesc pozitivitate şi să-i fac şi pe alţi tineri care sunt în situaţia mea să se bucure şi să fie liniştiţi, inclusiv cei de vârsta noastră poartă proteze, nu e o ruşine. Trebuie să conştientizeze toată lumea treaba asta”, a mai spus tânăra.

Larisa Andreescu

Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro. ...

dinti femeie stomatolog tanara tiktok
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024