Antena LIVE

Curs valutar

O femeie din Statele Unite a mers luni întregi cu cadavrele celor doi nepoţei în portbagajul maşinii. Poliţia a descoperit grozăvia după un control de rutină

O femeie din Statele Unite ale Americii au fost arestată după ce poliţiştii au descoperit că avea un portbagaj cadavrele a doi copilaşi. Erau chiar nepoţii ei.

De la 31.07.2021, 15:22
WhatsApp
Profimedia

Potrivit publicaţiei Baltimore Sun, descoperire macabră a fost făcută în timpul unui control de rutină, în trafic. În timpul anchetei, Nicole Johnson, în vârstă de 33 de ani, a recunoscut în faţa poliţiştilor că şi-a lovit în repetate rânduri nepoata până când copila a căzut şi şi-a spart capul de ciment. Femeia nu le-a explicat însă poliţiştilor cum a murit nepoţelul ei.

Autopsia a scos la iveală faptul că fetiţa a murit în 2020, iar băiatul a decedat de foarte puţină vreme. Corpul fetei era pus într-o valiză, iar cel al băiatului într-o pungă de plastic. Cei doi copii îi fuseseră încredinţaţi lui Nicole Johnson în 2019, de sora ei. "Nicole Johnson, o rezidentă în orașul portuar de 33 de ani, a fost acuzată de 'rele tratamente care au dus la moartea' celor doi nepoți ai săi, a unei fete de șapte ani și a unui băiețel de 5 ani", a fost comunicatul poliţiştilor din Baltimore, citat de presa americană.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

crima baltimore statele unite ale americii copii ucisi nepoti
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024