Antena LIVE

Curs valutar

Foto

O fetiţă de doi ani şi-a văzut moartea cu ochii, după ce a fost lovită în faţă de un cal, în timp ce se plimba cu tatăl ei, în Anglia

O fetiţă a ajuns în stare critică la spital, după ce a fost lovită în faţă de copita unui cal, în timp ce se plimba alături de tatăl ei, fratele şi mai mulţi prieteni în apropierea casei.

De la 05.09.2021, 17:43
WhatsApp
O fetiţă de doi ani şi-a văzut moartea cu ochii, după ce a fost lovită în faţă de un cal, în timp ce se plimba cu tatăl ei aakss.org.uk

Madison Roome, în vârstă de 2 ani la momentul respectiv, ieşise la plimbare cu tatăl ei, Alistair, în vârstă de 46 de ani, fratele mai mare Finley, în vârstă de 4 ani şi câţiva prieteni. Din spusele acestora, accidentul teribil a avut loc într-o fracţiune de secundă. Când a ajuns la spital, medicii au privit cu scepticism şansele ei, menţionând că rănile micuţei erau provocate de toată forţa copitei calului.

Animalul a apărut de nicăieri, în timp ce aceştia se aflau pe o potecă, în apropiere de casa familiei din Claygate, Surrey. Era agitat şi speriat, aşa că a început să se zbată, dând din copite în stânga şi în dreapta, cu o forţă de neimaginat, povesteşte tatăl.

„L-am văzut pe Finn, îşi freca genunchiul, sângera. Următorul lucru pe care l-am auzit a fost strigătul prietenului nostru: «Maddie a fost lovită de copite». Am simţit o panică total şi sentimentul ăla de a nu şti ce să faci. Am auzit acele cuvinte, apoi i-am văzut faţa. Sângele îi curgea din ochi, din gură, avea o tăietură uriaşă în zona capului şi zăcea inconştientă. A fost pur şi simplu îngrozitor. Totul s-a întâmplat într-o fracțiune de secundă; următorul lucru pe care l-am auzit a fost «Nu pot să-i simt pulsul», în timp ce eu vorbeam cu operatorul de la salvare. S-a întâmplat fulgerător de repede”, a povestit, printre lacrimi, tatăl fetiţei.

Mama fetei: "Imaginea aia îmi va rămâne veşnic întipărită în minte"

Pe acelaşi subiect

„Suntem recunoscători că prietenii noştri au fost acolo, alături de noi în acea zi. Eu lucram de acasă în momentul în care am primit telefonul de care se teme orice părinte. Îmi amintesc că am început să alerg frenetic prin casă apucând orice lucruri de care aş fi avut nevoie. În 5 minute eram lângă Maddie”, a spus şi Jennifer, mama în vârstă de 36 de ani.

Momentul în care i-a văzut chipul plin de răni o va bântui pe viaţă, recunoaşte mama. S-a gândit la tot ce e mai rău, dar a încercat tot ce e omeneşte posibil să îşi ţină gândurile negre departe, să nu dispere şi să nu o facă pe Maddie să creadă decât că va fi totul bine în final.

„Am rămas şocată când i-am văzut pentru prima dată rănile faciale şi sângele curgând de peste tot, dar am ştiut că trebuie să rămân calmă pentru fetiţa noastră. Am strâns-o în brațe, în timp ce așteptam să ajungă ambulanţa. Purta rochia Annei din filmul Frozen. Imaginea aia îmi va rămâne veşnic întipărită în minte. I-a revenit cunoştinţa la un momentdat, dar paramedicii se temeau foarte tare pentru că rănile ei erau extrem de grave”

Paramedicii echipajului Air Ambulance Kent, Surrey și Sussex au sosit în câteva clipe și au transportat-o pe micuţă cu ambulana aeriană la spitalul St George din Tooting, în sudul Londrei, potrivit Mirror.

„Când am urcat în elicopter și au început palele rotative, Madi a început să țipe, am crezut că trebuie să fie din cauza vibrațiilor pe care le simţea şi care cumva îi răneau pielea. Echipajul a fost uimitor, au reuşit să o stabilizeze şi să o calmeze şi ne-am petrecut restul zborului uitându-se pe ferească. A fost foarte rapid. Am încercuit de trei ori spitalul Saint Georges și apoi am aterizat”, a adăugat Alistair.

Maddie a fost supusă unei intervenții chirurgicale de urgență în ziua accidentului pentru a-i putea salva ochii grav afectaţi în urma loviturii, dar şi pentru a-i coase rănile din zona capului şi pentru a se asigura că nu are sângerări interne care să-i pună în pericol viaţa. La opt zile distanţă de la accidentul teribil din luna mai a intrat din nou în sala de operaţie pentru o nouă operaţie la nivelul ochilor şi nasului. În urmă cu 5 săptămâni a fost supusă şi celei de-a treia operaţii pentru a-i fi îndepărtate firele.

Chirurgii maxilo-faciali de la spitalul Sfântului Gheorghe plănuiesc să publice documentaţia procedurilor la care a fost supusă copila într-un jurnal medical, fiind considerat un caz atât de unic şi revoluţionar.

„Maddie mai are un drum lung în față și probabil va avea parte şi de alte operaţii până când chipul său se va recupera complet. A trecut un an de la acea zi oribilă şi sunt încântat să spun că Madi își revine foarte bine. Ochiul ei rămâne principala noastră preocupare. A trebuit să îşi ia ochelari de vedere recent. Nu cred că îşi va aminti prea multe despre accident pe termen lung, deşi a întrebat cu inocenţă dacă elicopterul o va duce înapoi şi acasă”, a adăugat tatăl.

Familia a spus că se simte „onorată” să cunoască echipajul care a avut grijă de Maddie la momentul respectiv. Recent a avut loc o reuniune la baza aeriană din Redhill, moment despre care mama recunoaşte că: „a fost extrem de emoţionant să ne reîntâlnim cu ei. Eu şi tatăl ei am fost depăşiţi de emoţii, Maddie era încântată să vadă şi ea din nou elicopterul. Ne-am întâlnit cu pilotul şi paramedicul care au ajuns atunci la faţa locului”

Rudele şi apropiaţii strâng acum fonduri pentru echipajele care se ocupă de salvarea aeriană, începând cu 6 septembrie, la Săptămâna Ambulanţei Aeriene. Este singura săptămână din an dedicată creșterii gradului de conștientizare și a fondurilor pentru activitatea vitală de salvare a vieții prin intermediul organizațiilor caritabile din Marea Britanie.

Larisa Andreescu

Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro. ...

fetita lovita cal anglia marea britanie ambulanta aeriana
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024