"Pompi nu a omorât o muscă în viața lui!". Tânăr român ucis într-un parc din Toledo, criminalul este căutat de patru zile
Lorenzo Pompiliu Cazacu Motoi, un tânăr român din Spania, a sfârșit la doar 21 de ani, ucis într-un parc din Toledo. Băiatul a fost atacat cu maceta, sâmbătă seară, iar criminalul nu a fost nici până astăzi identificat de poliție.
De Veronica Micu la 03.11.2021, 10:18Românul de 21 de ani a fost atacat pe strada Río Guadiloba, foarte aproape de casa lui de pe strada Tiétar, în timp ce se plimba cu un amic în Parcul Lineal. Un altar de flori și lumânări poate fi văzut în locul unde Pompi, cum îi spuneau prietenii, a fost ucis cu o macetă. Criminalul, care era mascat, nu a fost încă identificat de Brigada Poliției Judiciare.
Andrey, vărul tânărului român ucis în Toledo, crede că asasinul este un psihopat.
El și întreaga familie a băiatului sunt devastați. "Pompi, așa cum îi spuneam noi încă din copilărie, nu a omorât nicio muscă în viața lui. Era foarte nobil, era pâinea lui Dumnezeu. Nu am cuvinte să îl descriu. Nu merita așa ceva. Iar asta mă doare cel mai mult. Dacă vărul meu ar fi fost o persoană rea, implicată în ceva, dar nu...", mărturisește Andrey, potrivit abc.es.
- Mihaela, o româncă de 43 de ani, a fost ucisă fără milă de iubit, într-o parcare din Cuneo. Revoltă în...
- Un bărbat şi-a omorât soţia la doar 4 zile de la nuntă. Trupul, găsit într-o valiză, lângă un parc pentru...
- O fetiță de 2 ani a fost ucisă în bătaie de o tânără de 19 ani în grija căreia a fost lăsată de propria...
Pompi a fost tăiat cu maceta, după ce i-a dat criminalului o bancnotă de 10 euro
Pompi era un împătimit al computerelor. "Stătea mai mult acasă, cu calculatorul, cu jocurile, cu prietenii", adaugă vărul său.
Lorenzo Pompiliu Cazacu Motoi ar fi împlinit 22 de ani pe 30 aprilie, anul viitor. Dar duminică, la primele ore ale dimineții, un criminal cu o macetă i-a curmat viața.
"Vărul meu era acasă cu niște prieteni, ca orice tânăr de vârsta lui. La un moment dat, Pompi i-a spus unuia dintre cei mai buni amici i săi să-l însoțească pe stradă, la plimbare, pentru că avea nevoie de aer curat...S-a întâmplat în fața casei lui. În timp ce se plimbau în parc, Pompi și amicul său l-au întâlnit pe acest individ, care purta o mască de craniu, avea gluga ridicată și o macetă în mână. Le-a spus să-i dea tot ce au. Prietenul i-a cerut să se liniștească, că nu e cazul să se ajungă la asta, însă tipul a lovit pământul cu maceta, moment în care vărul meu i-a dat o bancnotă de zece euro și telefonul mobil. Atunci, Pompi l-a întrebat câți bani i-a dat, pentru că se aflau într-un loc întunecat. Infractorul i-a spus zece euro, așa că Pompi i-a cerut banii înapoi, pentru a-i da o hârtie de cinci euro. În acel moment, ucigașul l-a tăiat cu o macetă în zona gâtului, iar pe amicul lui l-a rănit la ureche și la față. Apoi a fugit!", povestește Andrey.
Criminalul românului nu a fost încă prins
Prietenul lui Pompi "este traumatizat". A fost la un pas să fie și el ucis. "Este un psihopat care nu a fost încă arestat", continuă tânărul.
Despre criminal, Andrey spune că se cunosc foarte puține lucruri. Ar putea fi de origine latină, datorită vocii sale, și este mai scund decât Pompi și amicul lui.
"Suntem devastați de tot ce s-a întâmplat", spune Andrey, care a postat necrologul vărului său pe pagina sa de Facebook.
Vărul băiatului spune că unchiul lui a vorbit cu reprezentanții Consiliului Local, pentru a amplasa o cruce pe locul unde a murit Pompi. Viața lui a fost curmată la doar 21 de ani, cu câteva ore înainte de noaptea de Halloween. El a fost înmormântat, luni, în cimitirul din Toledo.