Studentă de 22 de ani, arestată după ce ar fi otrăvit 7 persoane într-o Universitate din Germania. Motivele pentru care ar fi recurs la gestul teribil
O studentă în vârstă de 22 de ani a fost arestată, după ce ar fi încercat să otrăvească şapte persoane la Universitatea din Darmstadt, în vestul Germaniei, au anunţat joi anchetatorii germani. Incidentul şocant ar fi avut loc în luna august a anului trecut. Femeia ar suferi de tulburări psihiatrice.
De Redactia Observator la 31.03.2022, 22:10Tânăra a fost internată într-o instituţie psihiatrică, ”deoarece există o suspiciune că inculpata, care nu a furnizat, până în prezent, nicio informaţie despre faptele care-i sunt reproşate, nu este responsabilă de faptele sale, din cauza unei boli psihiatrice”, anunţă într-un comunicat poliţia şi parchetul din Darmstadt.
Tânăra, originară din Mainz, era studentă din 2017 la Facultatea de Ştiinţa Materialelor. În data de 23 august 2021, aceasta ar fi pus în alimentele şi băuturile consumate de studenţii din campus mai multe subtanţe nocive. Şapte persoane au ajuns la spital prezentând ”probleme grave de sănătate, până la simptome de otrăvire”, afirmă anchetatorii, potrivit news.ro. Un student de 30 de ani se afla în stare critică, potrivit agenţilor de poliţie.
Motivul pentru care studenta a încercat să otrăvească mai multe persoane
Nicio altă informaţie nu a mai fost furnizată de atunci. Tabloidul Bild scria în august că victimele, atât studenţi, cât şi angajaţi ai Universităţii, au consumat băuturi de la un dozator şi din bucătăria Institutului de Ştiinţe al Materialelor din Darmastadt. Ulterior s-au plâns că se simt foarte rău, iar braţele şi picioarele au început să li se albăstrească.
Justiţia a deschis la acea vreme o anchetă cu privire la o ”tentativă de omor”. Printre suspecţi, de la începutul anchetei, se afla inclusiv tânăra, stabilindu-se ulterior, "pe baza unor amprente digitale", că aceasta ar fi intrat, cu o noapte înainte de producerea tragediei, în clădirea în care se aflau consumabilele. Investigaţiile au arătat că studenta se simţea persecutată de către angajaţii universităţii, o parte dintre aceştia fiind de asemenea victime ale tentativei de otrăvire.