Un fost gunoier, milionar peste noapte după ce a câştigat la loto, şi-a dat toţi banii pe droguri şi orgii. Soţia s-a întors la el când de avere s-a ales praful, în UK
Michael Carroll este un bărbat din Marea Britanie, fost gunoier, care a câştigat în 2002 premiul în valoare de aproape 10 milioane de lire sterline pus în joc de Loteria Naţională. Dar ceea ce pentru mulţi pare a fi un vis devenit realitate nu a funcţionat prea bine pentru englez. Acesta a adoptat un stil de viaţă marcat de orgii şi substanţe interzise, pierzându-şi banii, dar şi soţia. Acum, cei doi s-au recăsătorit, la mai bine de un deceniu de la separare.
De Redactia Observator la 11.10.2021, 10:50Michael Carroll avea doar 19 ani când norocul a dat peste el. Bărbatul, care lucra pe atunci ca gunoier, s-a îmbogăţit peste noapte cu aproape 10 milioane de lire, după ce a câştigat un premiu loto important, în 2002. Dar nu a ştiut cum să păstreze banii: i-a risipit pe alcool, droguri şi prostituate, îndepărtându-i pe cei apropieaţi, inclusiv pe soţia sa - Sandra Aiken. Femeia, care s-a ales cu 1,4 milioane de lire din câştig, l-a acuzat pe fostul soţ că a înşelat-o în repetate rânduri şi s-a declarat dezgustată de modul în care a ales să trăiască. "Mickey credea că e mai bun decât toată lumea, doar pentru că avea bani".
Femeia şi-a iertat acum fostul partener, iar perechea şi-a reînnodat destinele la 38 de ani. Ceremonia a fost una restrânsă, lipsită de fastul care i-a furat minţile bărbatului în tinereţe. "Mickey s-a calmat mult. Acum are un stil de viaţă liniştit şi munceşte din greu", a povestit un prieten de familie pentru The Sun.
În 10 ani, din premiul loto nu a mai rămas nimic
După plecarea Sandrei, Michael Carroll şi-a continuat netulburat orgiile "în stil roman", lăudându-se că a avut relaţii intime cu peste 4.000 de femei. A petrecut acasă, dar şi în destinaţii exotice precum Jamaica, Barbados sau Puerto Banus, până ce a rămas fără bani. A fost chemat în instanţă de peste 30 de ori şi a primit trei pedepse cu închisoarea pentru furt de maşini, droguri, violenţă şi tulburarea liniştii publice, iar barurile din oraş au refuzat să-l mai primească. În 2012 era din nou sărac, la fel ca înainte să câştige la loto. Nevoit de împrejurări, s-a mutat în Scoţia, unde a lucrat într-o mină de cărbune, locuind într-o casă cu două camere. "Nu privesc cu regret în urmă. Au fost 10 ani pe cinste, dar nu aş vrea să dau timpul înapoi. Sunt liber de dependenţe şi sunt mai fericit pentru că mi-am recuperat viaţa."