Un tânăr și-a anunțat moartea pe Instagram, apoi s-a aruncat sub trenul care o aducea acasă pe mama lui, lângă Torino
Giulio Massimo, un băiat în vârstă de 19 ani, și-a pus capăt zilelor aruncându-se în fața trenului, în gara Carmagnola, lângă Torino, Italia. În garnitură se afla chiar mama lui, care se întorcea acasă într-un vagon plin de navetiști.
De Redactia Observator la 03.02.2022, 12:44Cu puțin timp înainte de a comite gestul extrem, băiatul de 19 ani a început să povestească într-un story pe Instagram despre moartea sa, ultimele lui ore de viață.
Era în gara din Carmagnola, lângă Torino, când i-a luat la înjurături pe conductorii unui tren, care l-au dat jos din vagon pentru că nu avea bilet. Câteva minute mai târziu, Giulio s-a aruncat sub garnitura în care călătorea mama lui, care se întorcea acasă de la Torino, într-un vagon plin de navetiști.
"De acum înainte nu voi mai ie;i din casă pentru simplul moritv că nu știu să mă fac respectat", scria băiatul în ultimul story postat pe rețeaua de socializare, înainte de gestul extrem.
Băiatul s-a aruncat sub trenul în care se află mama lui
- Fosta Miss SUA în 2019 s-a sinucis. Cheslie Kryst a postat un mesaj tulburător pe Instagram, înainte de a sări de...
- ''Îţi voi pune capul pe un băţ.'' Ignorată când a cerut ajutor poliţiei, o mamă a fost ucisă după 11 zile...
- Moarte suspectă la o bază militară din Anglia. O tânără de 19 ani, ''iubitoare și grijulie'', s-a sinucis la...
Unii martori prezenți la locul tragediei spun că l-au văzut pe băiat apropiindu-se de șine cu un mers lent, dar hotărât, cu telefonul mobil în mână. Apoi, a așteptat trenul cu numărul 3313, care a plecat din Torino la ora 16.45.
Nenorocirea s-a produs la ora 18.00, iar printre călători se afla și mama tânărului.
"Să sperăm că nu este fiul meu", ar fi spus femeie, potrivit La Stampa.
Știa că fiul ei o așteaptă în gară, pentru că vorbise cu el la telefon cu puțin timp înainte.
Din păcate, fricile femeii s-au adeverit. Și-a recunoscut băiatul, dezvăluind anchetatorilor problemele psihice de care acesta suferea. Carabinierii au deschis o anchetă în acest caz, au confiscat telefonul băiatului și face cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs tragedia.