Un vietnamez a dăruit de Ziua Femeii un buchet de "flori din aur" în valoare de peste 300.000 de dolari
Un bărbat din Vietnam a cumpărat pentru o femeie un buchet de flori realizat din 100 de foiţe de aur, în valoare de peste 300.000 de dolari, pe care i l-a dăruit cu prilejul Zilei internaţionale a femeii, au informat marţi medii locale citate de EFE, informează Agerpres.
De Redactia Observator la 08.03.2022, 15:44Luong Thi Giau, patroana florăriei Ngoc Diep din oraşul Can Tho, din sudul ţării, a declarat portalului VNExpress, că bărbatul originar din oraşul Danang, situat la peste 1.000 kilometri distanţă, a adus el însuşi cele 100 de foiţe de aur pentru confecţionarea buchetului şi pentru a fi livrat unei femei pe care a descris-o ca o rudă a sa.
Fiecare foiţă de aur cântăreşte un "tael", unitate de măsură utilizată în unele ţări din Asia orientală pentru aur şi echivalează cu 37,50 de grame. La valoarea aurului s-a adăugat şi suma de 20 de milioane de dong (875 de dolari sau 804 de euro) pe care bărbatul a plătit-o pentru confecţionarea buchetului, a cărui imagine a fost preluată de reţelele de socializare din Vietnam.
Cadourile costisitoare şi extravagante sunt obişnuite pentru zilele festive din Vietnam, unde anul trecut un american a devenit popular pe reţelele de socializare după ce a dăruit unei vietnameze un aranjament floral în valoare de 3.000 de dolari.