Alessandra Stoicescu, interviu în exclusivitate cu Moş Crăciun în seara de Ajun, la Observator 19.00
Zilele speciale sunt sărbătorite cu programe speciale, alături de cei dragi, astfel că în Ajunul Crăciunului, Antena 1 a pregătit un interviu emoționant pentru întreaga familie și, mai ales, un prilej de emoție pentru cei mici.
De Redactia Observator la 22.12.2020, 11:38În cea mai importantă seară din an pentru cei mici, pe 24 decembrie, de la ora 19.00, Alessandra Stoicescu îl va avea ca invitat pe cel mai important bătrânel, așteptat în Ajun de copiii din întreaga lume. Și, la fel cum cel mai iubit moș are alături spiridușii care îl ajută să îndeplinească miliarde de dorințe, Alessandra o va avea alături pe fiica ei, micuța Sara.
”A fost o experiență unică și pentru că Sara a fost alături de mine și, în spiritul Crăciunului, am apreciat că această meserie ne dă atâtea ocazii și împrejurări care ne provoacă bucurie sinceră, la fel cum au copiii de Crăciun. Copiii adoră anticiparea Sărbătorii, pregătirile, bradul, scrisorile către Moș Crăciun și tot ce simbolizează acesta: bunătate, blândețe, generozitate. Copiii vibrează la tot ce reprezintă el și îmi face mare plăcere să îl aduc pe Moș Crăciun în casele lor, completând astfel bucuriile pregătite de părinți”, a mărturisit Alessandra Stoicescu.
Unde și cum trăiește Moș Crăciun și cum va face tot posibilul să ajungă la copiii de pretutindeni la finalul unui an care a pus omenirea și omenia la încercare, telespectatorii pot afla din interviul în exclusivitate cu Alessandra Stoicescu într-o transmisie din Rovaniemi, locuința oficială a bătrânelului darnic.
În plus, ediţii de sărbãtoare ale celor mai îndrăgite emisiuni zilnice, premiere ale unor filme ce surprind magia sărbãtorii, precum şi ediţii speciale ale Observatorului, toate se vor regăsi în programul special de Crăciun de la Antena 1.