Emma Thompson a ratat rolul de Prima Doamnă! Actriţa a fost curtată chiar de Donald Trump
Dacă lucrurile ar fi stat altfel, Statele Unite ar fi putut avea, astăzi, o primă doamnă laureată cu Oscarul. Emma Thompson a mărturisit într-un interviu că a fost invitată, cu ani în urmă, de preşedinte, să locuiască în turnul Trump.
De Redactia Observator la 24.03.2017, 22:08Dacă lucrurile ar fi stat altfel, Statele Unite ar fi putut avea, astăzi, o primă doamnă laureată cu Oscarul. Emma Thompson a mărturisit într-un interviu că a fost invitată, cu ani în urmă, de preşedinte, să locuiască în turnul Trump.
S-a întâmplat în 1998, când actriţa britanică filma drama "Primary Colors", inspirată, în mod ironic, de campania prezidenţială de la Casa Albă, dusă atunci de Bill Clinton.
La momentul respectiv, actriţa era divorţată, iar Donald Trump îşi anunţase separarea de cea de-a doua soţie, Marla Maples. Invitaţia a venit sub forma unui telefon surpriză.
Actriţa din "Frumoasa şi bestia" şi "Love Actually" nu a apucat să îl cunoască vreodată, în persoană, pe Donald Trump. Convorbirea a fost, însă, mai mult decât explicită. Miliardarul nu a mai revenit cu alt telefon, şi nici actriţa.
Emma Thompson este căsătorită, în prezent, cu producătorul Greg Wise. Donald Trump a cunoscut-o pe soţia sa, fostul model Melania Trump, în 1998, anul în care Thompson şi-a lansat filmul.