"Dorinţa lui era să vadă marea"! Povestea EMOŢIONANTĂ a lui Ionuţ, unul dintre Oamenii invizibili. S-a stins la doar 17 ani

Aproape un an, reporterul nostru, Magda Bucur, a stat în faţa camerei cu şase oameni care au nevoie disperată de ajutor. Unul dintre aceştia era Ionuţ, un tânăr de doar 17 ani, care s-a stins mult prea devreme...

• Profesoara româncă ucisă în atacul din Georgia, eroină pentru SUA. Christina Irimie s-a aruncat în faţa gloanţelor ca să-i salveze viaţa unei eleve

Aproape un an, reporterul nostru, Magda Bucur, a stat în faţa camerei cu şase oameni care au nevoie disperată de ajutor. Unul dintre aceştia era Ionuţ, un tânăr de doar 17 ani, care s-a stins mult prea devreme...

"De câte ori mă gândesc cum să îl descriu pe Ionuţ, mă blochez. Aş putea să scriu despre tinereţea lui. 17 ani, neîmpliniţi. Despre cât era de firav, atât de slab încât aveam impresa că se va rupe, dacă îl ating. Despre dorinţa lui atât de puternică să vadă, măcar o dată în viaţă, marea. O să mă opresc însă la momentul în care l-am cunoscut.

Pe un pat de spital, la Grigore Alexandrescu. Am deschis uşa şi, în spatele ei, mă aştepta un băieţel căruia, după trup, nu i-aş fi dat mai mult de 12 ani. În cameră se auzea zgomotul unui motor şi clipocitul apei oxigenate. Dintr-o butelie aflată în apropiera patului, pleca un tub fin, care ajungea la nasul lui Ionuţ. O mască de oxigen. Pe care, am aflat mai târziu, trebuia să o poarte neîncetat. Pentru că, altfel, se sufoca.

Acum, gândiţi-vă la cele mai simple lucruri. Cum ar fi o plimbare prin parc, mersul la şcoală sau la serviciu. Adăugaţi o butelie de cinci kilograme şi o mască pe care o purtaţi mereu şi veţi simţi, poate, o mică parte din drama lui Ionuţ. Suferinţa lui nu încape, însă, în cuvinte. La vârsta la care singurele preocupări erau fotbalul şi pescuitul, un medic i-a spus în faţă că mai are câţiva ani de trăit. Că are nevoie, ce ghinion, de un transplant care nu se face cu una cu două. Iar în România nici atât. Un drum abia la început, gata închis.

Pe Ionuţ l-a copleşit depresia. Izolarea pe care i-o impunea oricum dependenţa de oxigen s-a transformat într-o singurătate bolnăvicioasă. L-au salvat oamenii ca el. Care au trecut printr-un transplant. Care i-au împărtăşit experienţele lor, virtual şi, uneori, chiar în persoană, vizitându-l la spital. Atunci a început să spere. Deşi transplantul de plămâni era atât de îndepărtat, visele lui de copil au început să prindă aripi.

Îmi doresc să cred că Ionuţ a murit fericit. Că şi-a păstrat speranţa şi nu s-a lăsat copleşit. Împlinise 17 ani şi prietenii l-au sărbătorit. N-am reuşit să îi împlinesc visul, acela de a vedea marea, dar, cu siguranţă, o vede de acolo, de sus", spune Magda Bucur.

În această seară, la Observator 19 urmează cea de-a doua parte a unor poveşti cutremurătoare!