Antena LIVE

Prima reacţie a premierului Ciucă după ce soldaţii francezi s-au plâns de frig şi foame la baza de la Cincu: "O parte dintre ei au stat în corturi"

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, referitor la faptul că soldaţii francezi s-au plâns de condiţiile improprii în care au stat la baza militară de la Cincu, că MApN i-a transmis că nu a existat capacitatea de a fi toţi cazaţi în containere, fapt pentru care o parte dintre aceştia au stat în corturi, însă condiţiile din baza militară Cincu vor fi îmbunătăţite până la finalul acestui an, notează news.ro.

De la 07.11.2022, 17:44

„Aţi văzut care a fost comunicatul Ministerului Apărării Naţionale. Au fost chestiuni pe care le-am discutat şi sigur, împreună cu partea franceză, există un angajament astfel încât condiţiile din baza Cincu să fie finalizate până la sfârşitul anului. În felul acesta sunt convins că acestea se vor îmbunătăţi, neexistând la vremea respectivă, din ce mi-a prezentat MApN, capacitatea să îi cazeze pe toţi în containere şi au stat o parte dintre ei în corturi, urmând ca, în momentul în care se finalizează dispunerea containerelor, să se mute în containere”, a afirmat Nicolae Ciucă, întrebat luni cum comentează faptul că militarii francezi s-au plâns de condiţiile „mizere” de la baza militară de la Cincu.

MApN spune că partea franceză şi-a asumat integral condiţiile prezentate la Cincu

Site-ul de investigaţii francez Mediapart a relatat despre faptul că soldaţii francezi cantonaţi în cadrul unei misiuni NATO la baza militară de la Cincu se plâng de condiţiile „mizere” de acolo. Aceştia au relatat, pentru site-ul de investigaţii francez, asupra condiţiilor insalubre din unele spaţii, toaletele insuficiente, încălzirea deficitară în corturi şi mâncarea puţină. Ministerul Apărării a adus o serie de precizări, pe 4 noiembrie, referitoare la subiect şi a spus că „responsabilităţile privind camparea, hrănirea efectivelor şi asigurarea serviciilor conexe (alimentare cu apă, energie, gestionarea deşeurilor etc) în locaţia din Cincu, au fost asumate integral de partea franceză”.

„Grupul Colectiv de Luptă - Collective Defence Battle Group (CDBG) este operaţionalizat pe teritoriul României de Franţa, ca naţiune-cadru, şi integrează, rotaţional, efective ale Belgiei şi Ţărilor de Jos. Grupul de Luptă al NATO din România a fost constituit începând cu luna mai, prin transformarea elementelor multinaţionale aliate din cadrul Forţei de Răspuns a NATO dislocate în ţara noastră. Forţele principale ale CDBG sunt dispuse în Centrul Naţional de Instruire Întrunită din Cincu,  într-o tabără de campare construită gradual de forţele CDBG începând cu luna mai. Conform procedurilor aliate, responsabilităţile privind camparea, hrănirea efectivelor şi asigurarea serviciilor conexe (alimentare cu apă, energie, gestionarea deşeurilor etc) în locaţia din Cincu, au fost asumate integral de partea franceză. În calitate de naţiune-gazdă, partea română a pus la dispoziţie toate elementele solicitate până în prezent de reprezentanţii armatei franceze şi ai celorlalte contingente aliate şi va acţiona cu promptitudine şi pe viitor pentru a oferi asistenţă şi sprijin, conform solicitărilor, în conformitate cu cadrul legislativ naţional şi cu angajamentele care vor fi asumate prin acordul tehnic ce urmează a fi încheiat între partea română şi partea franceză. ”, arată MApN, în comunicatul de presă

Ți-a plăcut acest articol?

nicolae ciuca premier baza militara cincu franta soldati francezi
Întrebarea zilei
Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Ce pensie va avea Klaus Iohannis
spotmedia.ro
Publicat 02.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află...
CaTine
Publicat 02.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Meghan Trainor a dezvăluit că ea și Daryl Sabara și-au reînnoit jurămintele....
ZU
Publicat 02.05.2024
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Hello taste
Publicat 02.05.2024
Curiozitatea sexuală în funcție de vârstă: scurt ghid pentru părinți
Deparinti
Publicat 02.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Halit Ergenç și-a sărbătorit ziua de naștere. La 54 de ani, actorul a avut...
Happy
Publicat 02.05.2024
Ce este poliartrita reumatoidă. Metode de tratament împotriva acestei afecțiuni...
Medicool
Publicat 02.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024