UPDATE Comitetul Executiv Naţional al PSD a fost convocat pentru luni, la cererea unor lideri precum Gabriela Firea, Rovana Plumb și Ecaterina Andronescu
Mai mulți membri PSD, printre care Gabriela Firea și Claudiu Manda, consideră că trebuie convocat cât mai repede Comitetul Executiv National al partidului.
De Redactia Observator la 14.01.2018, 11:02Mai mulți membri PSD, printre care Gabriela Firea și Claudiu Manda, consideră că trebuie convocat cât mai repede Comitetul Executiv National al partidului.
Update ora 14:50 - Comitetul Executiv Naţional al PSD a fost convocat pentru luni
PSD a convocat şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN) pentru luni, la sediul central al partidului, pentru a tranşa situaţia din partid ca urmare a disputei dintre premierul Mihai Tudose şi ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, afirmă surse din partid, informează news.ro.
Şedinţa este convocată la solicitarea mai multor lideri ai PSD, între care Gabriela Firea, Rovana Plumb, Ecaterina Andronescu, Claudiu Manda.
Şedinţa CExN va avea loc luni după-amiază la sediul PSD din Kiseleff, potivit unor surse din partid.
Iniţial, întrunirea Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD era programată pentru 29 ianuarie, la Iaşi, dar mai mulţi lideri ai partidului au cerut convocarea de urgenţă a acesteia pentru a rezolva situaţia din partid.
Claudiu Manda: Situaţia din ultimele zile nu poate aştepta
Senatorul PSD Claudiu Manda a scris pe Facebook că trebuie convocat cât mai repede Comitetul Executiv Naţional al PSD, argumentul său fiind că "situaţia din ultimele zile nu poate aştepta până la CExN de la Iaşi".
"Consider că trebuie convocat cât mai repede Comitetul Executiv National al PSD. Situaţia din ultimele zile nu poate aştepta până la CExN de la Iaşi. Românii aşteaptă de la noi predictibilitate şi stabilitate, aşteaptă punerea în aplicare a programului de guvernare asumat", scrie Manda pe Facebook.
El afirmă că "Guvernul trebuie să funcţioneze ca o echipă unită şi să îşi ducă la îndeplinire obiectivul votat de Parlament: o viaţă mai bună pentru români".
Gabriela Firea: Orice soluţie va reieşi va fi mai utilă decât instabilitatea actuală
Primarul Capitalei Gabriela Firea solicită întrunirea urgentă a Comitetului Executiv Naţional (CEx) al PSD pentru ”a tranşa criza politică” întrucât a avut drept ”reacţie organică” încetinirea motoarelor administraţiei centrale şi locale. Firea susţine că indiferent de soluţiile ce vor rezulta din şedinţa CEx, este categoric mai bună decât actuala instabilitate.
„Privesc şi eu cu îngrijorare ceea ce se întâmplă în viaţa politică de câteva zile. Nu pot fi indiferentă, chiar dacă sunt preocupată primordial de problemele Capitalei. Observ că motoarele administraţiei publice centrale şi locale au încetinit. Este o reacţie organică la criza politică”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Faebook.
Primarul Capitalei susţine că trebuie ”reinstaurat un climat politic la standarde europene, cu profesionalism şi rigoare”, fiind necesară întrunirea CEx ”pentru a tranşa criza politică”.
”Orice soluţie va reieşi din dezbaterea CEx va fi mai utilă pentru ţara decat instabilitatea actuală”, a mai scris edilul.
Rovana Plumb: Situația de instabilitate nu mai poate continua!
Și Rovana Plumb crede că situația de instabilitate din ultima perioadă nu mai poate continua, acest climat fiind dăunător românilor.
”Situația de instabilitate din ultima perioadă nu mai poate continua! Fiecare zi care trece într-un astfel de climat este dăunătoare românilor. De aceea, consider că PSD trebuie să convoace cât mai rapid CExN - pentru a tranșa lucrurile și pentru a ne întoarce la o stare de calm și predictibilitate!”, a scris Rovana Plumb pe Facebook.
Dumitru Buzatu (Vaslui): ”Nu sunt un fan al lui Dragnea, sunt un fan al PSD”
Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, vineri seară, la Antena 3, că mai mulţi colegi de partid i-au cerut să-i solicite liderului PSD, Liviu Dragnea, convocarea imediată a CEX.
”Nu sunt un fan al domnului Liviu Dragnea, sunt un fan al PSD. Nu cred că are nevoie de aliaţi în momentul acesta, ci de oameni conştienţi de situaţia care s-a creat în partid. Colegii m-au rugat să-i transmit domnului Dragnea solicitarea de a convoca imediat CEX în zilele următoare, luni, marţi, pentru a lămuri situaţia dn partid”, a declarat Dumitru Buzatu.
Întrebat care este situaţia care ar trebui lămurită, acesta a vorbit despre ”raportul dintre Guvern şi partid, ruptura evidentă care se creează şi riscă să se adâncească, o autonomizare a premierului în raport cu majoritatea care-l susţine”.
”Autonomizare a premierului în raport cu majoritatea care-l susţine este o formulă cuprinzătoare - Guvernul nu mai aplică un dialog constructiv cu partidul”, a mai spus liderul PSD Vaslui.
Şi deputatul PSD Cătălin Rădulescu a solicitat întrunirea urgentă a CEX pentru a discuta despre o eventuală schimbare a Guvernului după „ieşirea necontrolată şi nestatutară” a premierului Tudose şi insubordonarea sa faţă de deciziile partidului.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus, vineri, că el încă speră ca Mihai Tudose să rămână prim-ministru.
"Eu încă sper ca Tudose să rămână prim-ministru", a declarat Liviu Dragnea, vineri, întrebat despre solicitarea lui Cătălin Rădulescu.
Ca urmare a disputei dintre premierul Mihai Tudose şi ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan, tot mai multe voci din PSD, printre care primarul Capitalei Gabriela Firea, deputatul Cătălin Rădulescu, liderul filialei Vaslui, solicită convocarea de urgenţă a Comitetului Executiv Naţional.
Iniţial următoarea şedinţă CEx a fost programată pentru 29 ianuarie, la Iaşi, când premierul Mihai Tudose ar fi urmat să îşi prezinte şi proiectul de restructurare a Guvernului.
Sursa: News.ro
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și