Mita - o parte găsită asupra lui Oprescu, iar restul la domiciliul edilului!
Banii primiți drept mită de edilul Capitalei Sorin Oprescu au fost găsiți, o parte, asupra acestuia, iar o altă parte la domiciliul primarului, au declarat surse juridice.
De Redactia Observator la 06.09.2015, 12:04Banii primiți drept mită de edilul Capitalei Sorin Oprescu au fost găsiți, o parte, asupra acestuia, iar o altă parte la domiciliul primarului, au declarat surse juridice.
Potrivit acestora, seriile banilor găsiți au fost înregistrate de anchetatori.
Procurorii DNA efectuează duminică percheziții domiciliare la trei instituții publice — Primăria Capitalei, Administrația Cimitirelor și Centrul Cultural al Palatelor Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, în dosarul în care a fost reținut Sorin Oprescu.
Anchetatorii fac percheziții și la domiciliul primarului și al altor persoane.
"Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Secția de Combatere a Corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, comise în perioada 2013 — 2015. În cursul zilei de 6 septembrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 13 locații, situate în municipiul București și județele Bacău, Călărași și Ilfov, din care 3 sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice", se arată într-un comunicat al DNA postat pe site-ul instituției.
Procurorii DNA l-au reținut pe Sorin Oprescu, primarul municipiului București, pentru luare de mită.