Prima reacție a lui Florin Cîţu, după ce Klaus Iohannis a anunţat noi restricţii începând de luni
Premierul interimar Florin Cîţu a transmis, miercuri seară, după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat noi restricţii, că Guvernul face tot ce îi stă în puteri pentru a asigura cadrul juridic pentru implementarea măsurilor stabilite de specialiști, lansând totodată un apel pentru vaccinare.
De Ana Maria Ghiarasim la 20.10.2021, 21:37”E nevoie să ne vaccinăm ca să scăpăm de pandemie şi, din păcate, de măsuri ca să minimalizăm pe cât posibil riscurile. Guvernul va face tot ce îi stă în puteri pentru asigura cadrul juridic, după ce soluţiile concrete vor fi stabilite cu specialiştii. În acelaşi timp, asigurăm vaccinurile şi logistica necesară”, a scris, miercuri seară, pe Facebook, premierul interimar Florin Cîţu.
Florin Cîțu a mai anunţat că se reiau maratoanele de vaccinare şi se continuă aprovizionarea cu medicamente pentru combaterea pandemiei.
”Reluăm maratoanele vaccinării şi, în paralel, continuăm aprovizionarea spitalelor cu medicamentele necesare. Cheia rămâne vaccinarea! Ne vaccinăm, scade presiunea de pe spitale, scăpăm de restricţii şi de pandemie”, a mai scris premierul.
Klaus Iohannis a anunțat noi restricții de luni
- Cum am ajuns să trăim tragedia valului 4 de COVID. În vară, Iohannis și Cîțu anunțau cum "am oprit pandemia"...
- Val de reacţii, după ce Guvernul Cioloş a fost respins. Votul din Parlament nu a surprins pe nimeni. "Isterie și...
- Klaus Iohannis a anunțat noi restricții de luni: masca obligatorie peste tot, noaptea ies doar vaccinații. Accesul...
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri seară, după discuţia cu responsabil din domeniul sănătăţii şi cu premierul Florin Cîţu pe tema măsurilor de limitare a efectelor pandemiei, că s-a decis ca toţi elevii să intre în vacanţă două săptămâni, de luni şi că tot de luni masca va deveni obligatorie peste tot.
De asemenea, va fi restricţionată circulaţia noaptea, excepţie făcând cei vaccinaţi. În timpul zilei, la majoritatea activităţilor, accesul va fi permis doar cu certificatul verde.