Birocrația din România răpește șansa la viață a pacienților care depind de un transplant în străinătate. Cazul lui Ionuț Anghel

În România se moare nu doar în incendii, rapid, în câteva secunde îngrozitoare. Se moare şi încet, agonizant, sub privirea unui stat care te îngroapă în hârtii, aprobări şi ştampile. Trei ani s-a chinuit şi Ionuţ Anghel, un tânăr de 35 de ani, a cărui viaţă depindea de un transplant de plămâni.

• Când scăpăm de vortexul polar şi ninsori. Jumătate din ţară, paralizată de zăpezi

• Ionuț Anghel a murit, așteptând un transplant de plămâni.
• Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1.

Ionuț Anghel: "Eu mai am puțin și mă duc, eu simt că mor. Aș vrea să punem mai mult accent pe viață și nu pe hârtîi, pe numere. Eu sunt un număr pe o listaă. Azi sunt eu, mâine poate sunt ei".

Ionuţ Anghel, 35 de ani. Încă un nume, încă un număr pe lista celor care au aşteptat o şansă.

Soția lui Ionuț: "Mie îmi este frică să mă gândesc și la ziua de mâine. Eu am senzația că-l pierd în orice clipă. Toți ne au promis".

Ionuț Anghel: "Sunt un caz mai complex, care nu poate fi făcut în România. Deci eu nu am nicio şansă la viaţă, pentru că nu avem niciun acord cu nimeni care să primească în afară".

Trei ani de aşteptare şi multe promisiuni că va ajunge în străinătate să facă un transplant. Acasă, pentru Ionuţ nu se putea face nimic.

Soție: "Simțea că nu mai are nicio șansă, că toți l-au abandonat. Simt că mă prăbușesc, simt că nu mai am putere să vorbesc cum îmi spunea de atâtea ori că nu avea aer."

Lucreția Anghel, mama lui Ionuț: "Sunt foarte revoltată pentru indolență și pentru nepăsare. Nu le pasă deloc de oamenii din România. A luptat mult pentru viață lui".

Cazul tânărului era complex şi prea complicat pentru România. Aşa au început discuţiile pentru o operaţie la o clinică din Occident. Tratative care păreau fără sfârşit în timp ce Ionuţ abia mai respira.

Adrian Popa, vicepreședinte al Asociației Române de transplant pulmonar: "Discuții și discuții ani de zile și paciențîi mor. Trageți dumneavoastră concluzia, că nu le pasă de noi. Poate Ionuț ar fi fost salvat, și Călin, și alții care nu mai sunt printre noi dacă nu stricam acea relație".

Corina Momanu, Asociația Hope and Love from Life: "Ni s-a spus că durează cel puțin 2 luni o hârtie. Cum poți să îi spui asta unui pacient care respiră de la zi la zi cu un aparat de oxigen până când nu mai respiră?! Ionuț s-a stins, exact ce spuneam în octombrie când ceream viață - va fi o cifra într-o statistică."

Soția lui Ionuț: "Toți ne-au ajutat doar că la final. Poate că dacă lucrul asta se întâmpla acum un an, poate că dacă acei medici care ne-au spus că nu ne pot da negația ne-ar fi dat-o și ar fi fost oameni cu noi, poate că trăia azi."

Radu Zamfir: "Ministrul Sănătății promisese că rezolvă lucrurile. Discuțiile legate de acord au fost separate de discuția punctuală a cazului Ionuț Anghel tocmai pentru a nu îl ține în urmă cu aceste discuțîi. De aceea cazul a fost discutat separat, în încercarea de a îl rezolva mai urgent".

La Viena, nicio operaţie de transplant nu a mai fost acceptată. Refuzul a venit şi de la Italia. Doar că răspunsul a venit când deja starea lui era prea gravă.

Reporter: "Atunci proisiunea ministrului Sănătățîi de ce nu a fost îndeplinită?"

Radu Zamfir: "Starea pacientului la momentul evaluării de către centrul de transplant italian nu a permis efectuarea transplantului. Din păcate în momentul în care cazul a fost expus italienilor, niciun centru nu a confirmat că poate fi făcut transplantul pulmonar în ceea ce îl privește din cauza statusului medical de la momentul respectiv".

La Bucureşti, autorităţile ridică din umeri. Mereu sunt proceduri de urmat. Hârtii de aprobat, semnături de dat. Şi toate durează. Uneori până când e prea târziu.

Ludovic Orban: "Regret, îmi pare rău. În privința transplantului, sunt niște proceduri legale. Există probabil ordine de priorități care sunt stabilite pentru transplant. Pentru realizarea unui transplant e necesar să și existe organul transplantat. Regret profund. Nu cunosc detaliile, prefer să nu mă pronunț".

Pe lista pentru transplant sunt până în 10 pacienţi, dar nu înseamnă că este şi numărul real al celor care au nevoie de un organ că să mai poată fi şi mâine printre noi.

Reporter: "Și pentru ei se mai poate face ceva?"

Radu Zamfir: "Da. Sper să finalizăm acest acord cu Italia cât mai repede că să avem și această opțiune pe lângă transplant pulmonar în țară, această fiind prima opțiune pentru ei".

De la începutul anului, România a reuşit să salveze 216 vieţi prin transplantarea de rinichi, ficat, inimă şi plămâni. Prin acordul cu EUROTRANSPLANT, ţara noastră a trimis în afară 4 grefe cardiace, 2 hepatice şi 3 pulmonare. Ce a primit la schimb?

Radu Zamfir: "Din păcate acest acord ar fi trebuit să fie bilateral dar nu este".

Bolnavii care nu vor să aştepte până îi ajută statul au nevoie de foarte mulţi bani. Costurile operaţiei sunt de peste 100.000 euro plus cele pentru recuperare. Chiar şi aşa, trebuie să apară un donator compatibil. Altfel, îi aşteaptă soarta unui alt tânăr, Călin Farcaş. Acesta s-a stins în 2018, deşi strânsese 200.000 de euro, după ce statul român l-a lăsat şi pe el de izbelişte.